REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Discuţii între reprezentanţii CNMR şi ministrul Economiei privind protejarea resurselor minerale

Discuţii între reprezentanţii CNMR şi ministrul Economiei privind protejarea resurselor minerale

Replica API 8 februarie 2018 | 00:00 359

Dănuţ Andruşcă

Preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR), Alexandru Cumpănaşu, şi ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, au discutat marţi despre protejarea resurselor minerale şi despre consolidarea cooperării instituţionale dintre CNMR şi Ministerul Economiei.

Conform unui comunicat al CNMR, scrie AGERPRES, ministrul Economiei a reiterat poziţia sa recentă în ceea ce priveşte importanţa apelor minerale ca resursă strategică de importanţă deosebită pentru România.

"Şi eu, ca şi domnul Cumpănaşu, suntem preocupaţi de dezvoltarea României. Apele Minerale sunt o componentă importantă în ceea ce priveşte dezvoltarea ţării. Poziţia mea şi a Ministerului rămâne fermă: resursa apelor minerale trebuie să fie şi va fi protejată de către statul român. Potrivit Programului de Guvernare, dorim să consolidăm şi să dezvoltăm poziţia Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM) pe piaţă, iar intenţia Guvernului şi intenţia mea este ca SNAM să rămână sub controlul statului român", a declarat Dănuţ Andruşcă.

Totodată, acesta a susţinut reluarea cooperării dintre Ministerul Economiei şi CNMR prin grupuri de lucru comune.

"Este important să lucrăm cu toţii pentu atingerea obiectivelor comune în ceea ce priveşte economia românească, de aceea sunt de părere că un dialog între experţi este necesar şi benefic şi încurajez acest dialog cu tărie", a spus ministrul Economiei.

Preşedintele CNMR a subliniat, la rândul său, că în urma întâlnirii a rezultat angajamentul comun pentru protejarea resurselor naturale din România.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce discutii se pot purta cu acest.....,,Andruta .?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614