REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Disney amână din nou lansarea în cinematografe a filmului „Mulan“ din cauza pandemiei de COVID-19

Disney amână din nou lansarea în cinematografe a filmului „Mulan“ din cauza pandemiei de COVID-19

Replica API 29 iunie 2020 | 00:00 943

Disney a decis să amâne pentru a doua oară, de data aceasta pentru luna august, lansarea în cinematografe a filmului live-action "Mulan" din cauza pandemiei de COVID-19, a anunţat vineri compania de producţie cinematografică, relatează sâmbătă Xinhua, citată de Agerpres.

Noua versiune live-action "Mulan", realizată de Disney, fusese programată iniţial să fie lansată în cinematografele din SUA pe 27 martie, însă ulterior a fost reprogramată pentru 24 iulie din cauza pandemiei de COVID-19. Studiourile de la Hollywood au amânat lansarea a aproape tuturor filmelor cu buget mare în Statele Unite şi în alte ţări, în timp ce cinematografele au fost închise în cadrul eforturilor de combate a răspândirii noului coronavirus.

"Mulan" urmează acum să fie lansat pe 21 august.

"În timp ce pandemia ne-a schimbat planurile de lansare pentru 'Mulan' şi vom continua să fim flexibili aşa cum ne impun condiţiile actuale, ea nu ne-a schimbat credinţa în puterea acestui film şi mesajul său de speranţă şi perseverenţă", au declarat Alan Horn şi Alan Bergman, copreşedinţi ai studiourilor Walt Disney, într-un comunicat.

Filmul, în regia neozeelandezei Niki Caro, a avut un buget estimat la peste 200 de milioane de dolari, devenind astfel cea mai costisitoare versiune live-action din toate timpurile.

Bazat pe legenda unei străvechi eroine chineze, filmul este o adaptare a animaţiei Disney din 1998 cu acelaşi nume. Potrivit legendei populare, Mulan a trăit în timpul unei ere tumultuoase din istoria Chinei, cu peste 1.400 de ani în urmă. Ea s-a deghizat în bărbat pentru a servi în armată în locul tatălui ei în vârstă şi pentru a lupta pentru ţara ei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367