REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Disponibilizări şi program redus pentru angajaţii CFR Marfă

Disponibilizări şi program redus pentru angajaţii CFR Marfă

Replica API 25 mai 2011 | 00:00 198

Disperare în rândul feroviarilor

Disperare în rândul feroviarilor

Disperare mare în rândul angajaţilor CFR Marfă. Criza şi-a pus amprenta puternic asupra activităţii din acest domeniu. Lipsa banilor i-a determinat pe şefi să reducă programul de lucru al salariaţilor cu patru zile pe lună şi să le taie salariile cu circa 20 de procente. Reducerea salarilor vine după o altă micşorare a veniturilor cu 30% în 2010. Ceea ce i-a afectat însă cel mai tare pe angajaţii CFR nu a fost vestea că vor lua mai puţini bani, ci că unii dintre ei vor rămâne în scurt timp fără locuri de muncă. "Noi am depus două acte prin care solicităm controale de la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Ministerul Muncii. Ei trebuie să vină şi să vadă în ce condiţii se lucrează şi să dispună anularea acestei dispoziţii. Mâine dimineaţă vom decide şi dacă organizăm acţiuni sindicale sau nu", a spus preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu. El a precizat că în cazul în care nu se va renunţa la aceste măsuri de reducere a programului de lucru şi a salariilor se vor deschide chiar şi procese împotriva statului român. Se pare că la nivel naţional compania a anunţat disponibilizarea a aproximativ 2.600 de persoane. La nivel local, încă nu se cunoaşte cu exactitate câte persoane vor fi date afară pentru că se lucrează la aceste liste. Iulian Măntescu a mai declarat că aceste măsuri luate împotriva lor sunt abuzive. În plus, este de părere că nu se respectă contractul colectiv de muncă. Mai mult decât atât, el acuză guvernanţii că sabotează transportul de mărfuri de stat în favoarea celui privat. "Dacă facem o scurtă analiză a activităţii pe anul trecut, vedem că transporturile sunt în creştere. Numai pe primul trimestru avem raportată o creştere de până la 22 procente, adică peste 400 de milioane de tone transportate în plus faţă de trimestrul întâi al anului trecut. Tocmai de aceea, nu înţelegem de ce sunt daţi afară salariaţii sau de ce le reducem programul de lucru. Probabil că la mijloc sunt alte interese", a subliniat Măntescu. Referitor la acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă spune că Guvernul României trebuie să înţeleagă că trebuie să ştie care-i sunt priorităţile, atât pentru statul român, cât şi pentru cetăţeni, nu pentru ceea ce vrea FMI-ul. "Oricum, toţi parametrii pe care i-a impus FMI-ul până acum, au fost îndepliniţi de CFR Marfă", a completat el.

Mirabela Panfil

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614