REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
12.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

DNA: '557 de cauze penale vor fi închise ca urmare a deciziilor privind prescripţia!'

DNA: '557 de cauze penale vor fi închise ca urmare a deciziilor privind prescripţia!'

Cristina BĂRBUCEANU 28 octombrie 2022 | 16:16 871

DNA precizează că 557 de cauze penale, în care prejudiciul estimat se ridică la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totală a mitei şi a traficului de influenţă se ridică la 150 milioane euro, vor fi închise ca urmare a deciziilor privind prescripţia, informează News.ro.

Totodată, anunţă că procurorii DNA vor fi consecvenţi în dosarele în care se va invoca prescripţia răspunderii penale şi vor solicita sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru a aprecia asupra concordanţei deciziilor CCR, respectiv ICCJ cu normele europene şi jurisprudenţa CJUE, care, printre altele prevăd obligaţia statului român de a cerceta şi sancţiona, într-o manieră efectivă, faptele de corupţie şi fraudarea fondurilor europene.

”Ca urmare a Deciziilor CCR nr. 297/2018, nr. 358/2022 şi a Deciziei ICCJ din data de 25 octombrie 2022 referitoare la prescripţia răspunderii penale, Direcţia Naţională anticorupţie (DNA) a întocmit o situaţie estimativă privind impactul aplicării respectivei Decizii asupra dosarelor penale. În urma analizării cauzelor penale ale DNA, a rezultat că aplicarea directă a deciziilor menţionate va avea consecinţe asupra unui număr de 557 cauze penale aflate în curs de urmărire penală şi în faţa instanţelor de judecată. În aceste 557 de dosare, în care prejudiciul estimat se ridică la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totală a mitei şi a traficului de influenţă se ridică la 150 milioane euro, magistraţii vor fi nevoiţi să constate încetarea proceselor penale şi înlăturarea răspunderii penale pentru infracţiuni de corupţie, asimilate corupţiei şi având ca obiect fraudarea fondurilor europene”, transmite DNA.

Situaţia detaliată se prezintă astfel:

Dosare aflate în curs de urmărire penală (pe rolul DNA)

- 190 dosare

- prejudiciu estimat 648.207.688 euro

- valoarea totală a mitei şi a traficului de influenţă 50.997.625 euro

Dosare în diferite stadii de judecare (aflate pe rolul instanţelor) de judecată, în diferite stadii

- 367 dosare

- prejudiciu estimat 561.230.056 euro

- valoarea totală a mitei şi a traficului de influenţă 99.471.962 euro

”În perioada în care au avut cauze penale în lucru, procurorii DNA au respectat prevederile legale în vigoare şi au întocmit acte de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, conform Codului penal şi Codului de procedură penală, începând din 1 februarie 2014 (data intrării in vigoare a noilor Coduri) şi în conformitate cu Decizia nr. 297/2018 a CCR începând cu anul 2018 (de la data intrării în vigoare a Deciziei respective). Concret, în considerarea Deciziei nr. 297/2018 a CCR şi în conformitate cu practica ICCJ, procurorii DNA au întrerupt cursul prescripţiei numai ca urmare a întocmirii unor acte din categoria celor care se comunică suspecţilor şi inculpaţilor (începerea urmăririi penale in personam, punerea în mişcare a acţiunii penale, finalizarea dosarului penal cu trimitere în judecată, etc)”, precizează DNA.

Instituţia de asigurări că procurorii DNA vor fi consecvenţi în dosarele în care se va invoca prescripţia răspunderii penale şi vor solicita sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru a aprecia asupra concordanţei deciziilor CCR, respectiv ICCJ cu normele europene şi jurisprudenţa CJUE, care, printre altele prevăd obligaţia statului român de a cerceta şi sancţiona, într-o manieră efectivă, faptele de corupţie şi fraudarea fondurilor europene, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu este problema DNA dosarele din justiția română care trebuie sa se prescrie.Esenta este că aceste dosare au fost făcute la a comanda politică.DNA sa fie pusa pe liber...Desființarea !!!.
1
0
Nu stiu daca va amintiti dar seful D.N.A.a spus la raportul pe ultimul an al agentiei ca procurori D.N.A.au muncit mult si au dosare care insumeaza 4.4 miliarde euro bani furati de la bugetul de stat prin diferite metode de infractori cunoscuti dar D.N.A.are nevoie si de sprijin politic pentru ca dosarele sa ajunga in instanta,ei uite raspunsul sprijinului politic dat D.N.Aului prin ICCJ de coalitia PNL--PSD--UDMR. Ia spuneti mai Johanis,Ciolacule,Ciuca si Hunor a indeplinit Romania toate conditiile sa intre in Schengen sau au Olandezi dreptate atunci cand spun ca justitia din Romania este corupta,iar textul ala ca si in Olanda este coruptie nu tine pentru ca acolo coruptia nu este sustinuta de legile tari date de parlamentari sau ICCJ,caci coruptie este peste tot in lume dar ce conteaza este cat de mare este coruptia intro tara comparativ cu alta.
2
0
Va moare capra că nu ați luat voi spaga la cei care vor scăpa cu prescripția?.Daca sunteți așa curați că lacrima de ce nu adunati interlopii și proxenetii din Romania care și au creat imperii fara munca?.Sau ei sunt sponsorii oficiali ai sistemului din Romania?
2
1
Extraordinar, pai daca se chinuie din 2010 sa dovedeasca aberatiile lor e clar cam ce dosare se pierd. Alea care nu contau si erau facute la misto.
1
2
Bravo și "onor" justiției din România prescrise 557 dosare cu un prejudiciu de 1,2 miliarde euro, 550 milioane luare de mită, oare cine a luat mita, cred că nea Ion din cucuietii din deal și cu nea Vasile din Vascauti, mafioții din parlament, miliție, justiție 70%,sunt corupți plus foarte mulți directori de deconcentrate, și ne mai mirăm de unde datoria externă 120 miliarde, asta în condițiile în care nu avem nici un fel de infrastructură
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369