REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

DNA: Avraham Morgenstern, trimis în judecată pentru evaziune fiscală

DNA: Avraham Morgenstern, trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Replica API 12 februarie 2015 | 15:56 164

Partenerul de afaceri al edilului de la malul mării, respectiv Avraham Morgenstern, a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală. Acesta apare şi în dosarul primarului Radu Mazăre, unde este cercetat pentru dare de mită, fiind vorba de construirea cartierului Social Henri Coandă.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Avraham Morgenstern, administrator al Shapir Structures S.R.L, la data faptelor, în stare de arest preventiv, în sarcina căruia s-au reținut săvârșirea a două infracţiuni de evaziune fiscală. Trimisă în judecată a fost şi societatea Shapir Structures S.R.L., în sarcina căreia s-au reținut săvârșirea a două infracţiuni de evaziune fiscală. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 2009 - 2014, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de administrator al S.C. Shapir Structures S.R.L, nu a înregistrat corespunzător veniturile obținute din 3 contracte încheiate cu RAEDPP (Exploatarea Domeniului Public Şi Privat) Constanța și Confort Urban S.R.L. Constanța, și nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte. În aceeași perioadă, inculpatul a înregistrat cheltuieli fictive, reprezentând consultanță și asistență tehnică oferite de societățile Larton Consultants ltd Cipru și Comrad Leasing ltd Cipru. Aceste activități au fost realizate, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, producând un prejudiciu de peste 10.000.000 de euro. În cauză, procurorii au dispus punerea sub sechestru a bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Morgenstern Avraham şi SC Shapir Structures S.R.L., în valoare totală estimată de circa 2,8 milioane lei şi 4 imobile situate în municipiul Constanţa, neevaluate. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614