REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

DNA cere arestarea senatoarei Doina Anca Tudor, pentru complicitate la luare de mită

DNA cere arestarea senatoarei Doina Anca Tudor, pentru complicitate la luare de mită

Replica API 19 februarie 2016 | 00:53 528

DNA a transmis o cerere adresată Senatului pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării senatoarei Doina Anca Tudor. Senatoarea este acuzată de complicitate la infracţiunea de luare de mită.

Senatoarea Doina Anca Tudor este urmărită penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru complicitate la luare de mită. Ea este anchetată în dosarul în care fostul său soț, Daniel George Tudor, a fost reținut pentru luare de mită, la data faptei președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.

Doina Anca Tudor este acuzată că a facilitat primirea unei părţi din mită de către Daniel Tudor, pentru a favoriza o firmă de asigurări.

"În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererea și referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reţinerii şi arestării preventive a senatoarei TUDOR DOINA ANCA, în sarcina căreia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de luare de mită.

Cererea procurorilor anticorupție are în vedere faptul că, potrivit ordonanței prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie-mai 2013, inculpata TUDOR DOINA ANCA l-a ajutat în mod direct pe inculpatul Tudor Daniel George să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de inculpatul Tudor Daniel George), pentru ca, în schimb acesta, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activităţi de control.

În urma sumelor remise cu titlu de mită, la data de 26 aprilie 2013, inculpatul Tudor Daniel George a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenționa asupra gradului de risc ridicat al societății) și a impus remedierea unor deficiențe minore și nesemnificative în raport cu situația financiară precară a societății.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și copii ale dosarului de urmărire penală", se arată într-un comunicat DNA, potrivit RTv.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102