REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.9° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.9° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

DNA cere reglementarea controlului judiciar: să fie dispus pe o perioadă de 60 de zile, apoi prelungit

DNA cere reglementarea controlului judiciar: să fie dispus pe o perioadă de 60 de zile, apoi prelungit

Replica API 6 decembrie 2014 | 23:10 168

După ce măsura a fost declarată neconstituţională,

După ce măsura a fost declarată neconstituţională,

Codruţa Kovesi

Decizia CCR cu privire la faptul că anumite prevederi din cadrul măsurii controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune sunt neconstituţionale au alarmat oamenii legii şi asta pentru că, în situaţia dată, necesită a fi luate măsuri de urgenţă. În momentul de faţă, măsura este aplicată multor persoane aflate în faza de cercetare penală sau judecată, cum ar fi şi cazul primarului Constanţei, Radu Mazăre. Prin urmare, DNA a transmis o scrisoare deschisă către Ministerul Justiţiei, prin care cere reglementarea duratei pentru care pot fi dispuse aceste măsuri, iar modificările ar trebui adoptate printr-o ordonanţă de urgenţă care să intre în vigoare anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a transmis o scrisoare ministrului Justiţiei, în care susţine necesitatea unei intervenţii legislative urgente care să modifice dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune şi să reglementeze durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri, procedura şi durata maximă pentru care pot fi prelungite. În opinia DNA, controlul judiciar ar trebui să fie dispus pentru o perioadă de 60 de zile şi prelungit succesiv pentru aceeaşi perioadă, iar durata totală a măsurii preventive să nu depăşească doi ani. Demersul are loc ca urmare a faptului că, la data de 4 decembrie 2014, Curtea Constituţională a României a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 211 - 217 din Codul de procedură penală care reglementează măsurile preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, întrucât nu prevăd durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri. În scrisoarea transmisă ministrului Justiţiei, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie notează că adoptarea recentei decizii poate da naştere unor vulnerabilităţi în cauzele penale aflate în curs şi în care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar. Astfel, există riscul ca inculpaţi a căror libertate de mişcare a fost restrânsă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi să părăsească teritoriul ţării, îngreunând astfel desfăşurarea procesului penal. Având în vedere că pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie există mai multe asemenea cauze care privesc persoane publice suspectate de săvârşirea unor infracţiuni grave şi care beneficiază de resurse materiale semnificative, materializarea acestui risc poate crea în rândul publicului impresia că inacţiunea autorităţilor a facilitat acestor persoane sustragerea de la răspunderea penală. Având în vedere că prin acest act normativ se urmăreşte reglementarea unei măsuri preventive deja existente, în scopul de a proteja drepturile fundamentale ale persoanelor, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Naţionale Anticorupţie apreciază că modificările ar trebui adoptate printr-o ordonanţă de urgenţă care să intre în vigoare anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614