REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

DNA nu-l vrea pe fratele fostului preşedinte Băsescu în control judiciar

DNA nu-l vrea pe fratele fostului preşedinte Băsescu în control judiciar

Replica API 22 iunie 2015 | 00:00 211

Mircea Băsescu

Săptămâna trecută, Tribunalul Constanţa a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, în cazul lui Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României. Aceeaşi decizie a fost luată şi în ceea ce-l priveşte pe Marian Căpăţână, ambii cercetaşi în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial.

Procurorii DNA au efectuat recurs, astfel că luni, Curtea de Apel Constanţa va lua o decizie definitivă în acest sens. Reamintim că Mircea Băsescu este acuzat că ar fi încasat o sumă importantă de bani de la rudele lui Bercea Mondial, sumă de bani în contul căreia s-ar fi angajat să-l scape pe acesta de problemele pe care le are cu legea.

În tot acest timp, Bercea Mondial a susţinut că o mare parte din banii respectivi ar fi ajuns la Traian Băsescu. De altfel, oamenii lui Bercea Mondial au solicitat ca în acest dosar să fie audiat, ca martor, şi fostul preşedinte al României, însă instanţa a considerat că nu este cazul.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102