REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

DNA va ancheta toate privatizările din guvernările Năstase şi Tăriceanu

DNA va ancheta toate privatizările din guvernările Năstase şi Tăriceanu

Replica API 10 aprilie 2014 | 00:00 111

Se are în vedere perioada 2002- 2008

Se are în vedere perioada 2002- 2008

DNA va ancheta toate privatizările din perioada 2002- 2008, procurorii urmând să audieze circa 9.000 de persoane, implicate în privatizarea a 40 de societăţi comerciale, susţine dcnews.ro, care citează surse judiciare. Astfel, în urma unei plângeri depuse la DNA, vor fi anchetate toate persoanele care au fost parte a privatizării în guvernările Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu, dacă s-a folosit un raport de evaluare simplificat pentru preţul de pornire al licitaţiei.

Această metodologie s-a aplicat în perioada amintită în cazul tuturor societăţilor vândute de ADS, adică pentru 40 de societăţi comerciale. Zeci de persoane au fost implicate în cazul fiecărei privatizări în parte: reprezentanţii ADS, reprezentanţii societăţilor comerciale, dar şi cei care au cumpărat acţiuni. Situaţia s-ar putea repeta şi în cazul unor societăţi vândute de către AVAS. Ar putea avea probleme mari societăţi precum Automobile Dacia, Avicola Iaşi, Letea Bacău, Aro Câmpulung, Marmosin sau Intercontinental. În multe cazuri este vorba despre mari investitori străini, care vor ajunge în anchetă din cauza legislaţiei încâlcite din acea perioadă. Impactul asupra mediului de afaceri şi al investitorilor străini ar putea fi unul extrem de nefavorabil, dar procurorii trebuie să acţioneze cu aceeaşi măsură. Ţinând cont de criza mondială şi de reticenţa investitorilor, s-ar putea restrânge şi mai mult nivelul investiţiilor directe şi dezvoltarea unor proiecte care aduc locuri de muncă. În total, ADS şi AVAS au privatizat în perioada 2002- 2008 aproximativ 300 de societăţi comerciale din toată ţara, pe baza legii 137 din 2002 şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 8/27.02.2003, menite să accelereze procesele de privatizare. Ulterior, numeroase voci au afirmat că legile respective erau restrictive şi depăşite de situaţia economică. Tocmai de aceea, foarte multe din privatizările realizate în guvernările Năstase şi Tăriceanu s-au dovedit a fi eşecuri răsunătoare, cu pagube imense pentru stat. Trebuie amintit că zeci de firme din judeţul Constanţa au fost privatizate în perioada 2002- 2008, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre societăţi din turism, respectiv hotelurile de pe litoral înstrăinate de către fostul ministru Dan Matei Agathon. Ulterior, fiecare nou ministru al Turismului recunoştea că majoritatea privatizărilor de hoteluri din acea perioadă au fost dezastruoase, rezultatele putând fi "admirate" de orice turist. Printre alte societăţi celebre din Constanţa privatizate în perioada 2002- 2008 se mai află Şantierul Naval Constanţa, Dobromin etc.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367