rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 14 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Doborârea avionului ucrainean la Teheran - Iranienii au efectuat primele arestări

sursa foto: Twitter

Autorităţile iraniene au arestat mai multe persoane în legătură cu doborârea a unui avion ucrainean lângă Teheran, incident soldat săptămâna trecută cu moartea tuturor celor 176 de pasageri şi membri ai echipajului, transmite DPA potrivit Agerpres

advertisement

"Am efectuat investigaţii intensive şi câteva persoane au fost arestate", a declarat marţi un purtător de cuvânt al ministerului justiţiei, citat de agenţia de presă Isna. El nu a precizat din ce instituţii fac parte suspecţii.

Avionul companiei Ukraine International Airlines a fost lovit de o rachetă în 8 ianuarie, la scurt timp după ce forţele iraniene au lansat rachete asupra unor baze din Irak folosite de militarii americani potrivit Agerpres

Gărzile Revoluţionare iraniene au recunoscut că au greşit, considerând aeronava civilă o ameninţare pentru o instalaţie militară, la scurt timp după decolare.

Tragedia i-a revoltat pe mulţi iranieni, iar aparenta tentativă de muşamalizare a provocat proteste antiguvernamentale în urma cărora au fost arestaţi circa 30 de manifestanţi la Teheran şi în alte oraşe.

Iranul a respins acuzaţiile că ar încerca să ascundă informaţii legate de incident. Un purtător de cuvânt al guvernului a afirmat luni că preşedintele Hassan Rouhani a aflat adevărul abia la două zile după incident. În mediile sociale, această poziţie a provocat noi critici din partea celor care se întreabă cum a fost posibil ca informaţiile să ajungă atât de greu la preşedinte.

Protestatarii au cerut pedepsirea celor vinovaţi de atac şi demisia tuturor oficialilor implicaţi în muşamalizare. Criticile s-au extins şi la adresa presei de stat, în special a televiziunii IRIB, de unde trei moderatori au demisionat recent, susţinând că nu vor să mai mintă poporul. IRIB susţine că a difuzat doar informaţii din surse guvernamentale şi că şi-a făcut datoria.

În prezent, se speculează că revolta ar putea afecta aniversarea a 41 de ani de la Revoluţia Islamică din Iran, luna viitoare, şi chiar i-ar putea determina pe alegători să voteze împotriva candidaţilor puterii la alegerile parlamentare din 21 februarie.

Rouhani a dat publicităţii un comunicat prin care a cerut marţi desfăşurarea fără întreruperi a anchetei. "Acest caz nu este unul normal şi trebuie să ajungă în faţa unei instanţe speciale şi să fie anchetat riguros de mai mulţi experţi", a declarat preşedintele, care a cerut din nou o investigaţie completă şi transparentă, ale cărei rezultate să fie făcute publice indiferent de conţinutul lor, iar vinovaţii să fie judecaţi. "Trebuie să ne asigurăm că o astfel de tragedie nu va mai avea loc niciodată în ţara noastră", a adăugat el.

Preşedintele a afirmat că nu va accepta o versiune a evenimentelor în care singurul vinovat să fie cel care "a apăsat pe buton" şi că mai multe instituţii trebuie să îşi recunoască responsabilitatea stabilită în urma anchetei. Potrivit lui Rouhani, nu este în joc doar dreptatea pentru victimele din avion, ci şi securitatea Iranului. El şi-a exprimat regretul profund pentru incident şi a declarat că a discutat cu liderii ţărilor afectate de atac, cărora le-a promis o anchetă minuţioasă.

Conform unor oficiali iranieni, la bordul avionului doborât se aflau 147 de iranieni, dintre care unii cu dublă cetăţenie, precum şi 29 de cetăţeni din Afganistan, Canada, Suedia şi Ucraina. Medicii legişti au identificat până acum 61 de victime, ale căror rămăşiţe pot fi trimise familiilor. În alte cazuri au fost considerate necesare analize ale ADN, deoarece au fost găsite doar fragmente din corpuri, a precizat pentru Isna un purtător de cuvânt al poliţiei.

Purtătorul de cuvânt al ministerului justiţiei a afirmat marţi că ar dori expulzarea din Iran a ambasadorului Regatului Unit, Rob Macaire, deoarece acesta a participat sâmbătă la un priveghi pentru victime. "Un ambasador britanic participă la un eveniment ilegal şi face fotografii (...) asta nu este în niciun caz acceptabil", a spus el.

Decizia privind eventuala expulzare revine însă ministerului de externe, care i-a comunicat diplomatului că va fi declarat indezirabil în cazul unui alt incident de acelaşi gen.

Macaire a fost reţinut pentru scurt timp după participarea la eveniment. El a declarat că s-a oprit doar cinci minute la o ceremonie în memoria victimelor şi a plecat când participanţii au început să strige sloganuri, fără a participa la demonstraţie.

Sursa: stiripesurse.ro

marţi, 14 ianuarie 20201139
Comentarii

00Poate de la studenti(15 ian 07:04)
Ca ei au Protestant...
mai mult...Ultima oră
13 aug 00:00Ultima orăProiect: Valoarea punctului de pensie va creşte cu 14% de la 1 septembrie

Valoarea punctului de pensie va creşte cu 14% de la 1 septembrie 2020, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei, potrivit...411

13 aug 23:04Ultima orăMinistrul Nelu Tătaru: Toți elevii, din clasa I până în clasa a XII-a, vor purta mască și la ore, și în pauze437
13 aug 00:00Ultima orăMAE: Autorităţile elene au actualizat o serie de condiţii de intrare pe teritoriul Greciei294
13 aug 00:00Ultima orăTrump anunţă un acord istoric între Israel şi Emiratele Arabe Unite

Israelul şi Emiratele Arabe Unite (EAU) au semnat, sub egida Statelor Unite, ''un acord de pace istoric'' şi vor...440

13 aug 00:06Ultima orăTenis: Simona Halep, calificare în sferturile turneului de la Praga412
13 aug 00:00Ultima orăMinistrul Finanţelor: Vom creşte pensiile în 2020 cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii vreodată649
13 aug 00:00Ultima orăAccident rutier în Ghindărești. Un motociclist a fost rănit

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi, 13 august a.c., în Ghindărești, pe strada...681

13 aug 00:00Ultima orăFotbal: Benel International SA, noul acţionar majoritar al clubului Dinamo678
13 aug 00:00Ultima orăFlorin Cîţu: Sumele alocate pentru sănătate au crescut cu aproximativ 45% faţă de bugetul iniţial301
13 aug 00:00Ultima orăFBI se implică în ancheta privind explozia din portul Beirut

FBI-ul se va alătura anchetatorilor libanezi şi din alte ţări în investigaţia care încearcă să determine...287

13 aug 00:00Ultima orăMinistrul Muncii: Românii care lucrează în Germania în industria cărnii vor avea contract de muncă direct cu angajatorul310
13 aug 00:00Ultima orăTenis: Niculescu şi Olaru, calificate în semifinalele probei de dublu la Praga275
Vremea
20.4°20.4° - 23.8° vineri, 14 august 2020
ConstanțaUmiditate: 66%
Vânt: 3.97 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
14 aug 00:00SportChampions League: RB Leipzig produce surpriza și se califică în semifinale (2-1 vs Atletico Madrid)

RB Leipzig s-a calificat pentru prima oară în semifinalele Champions League, după ce a învins, scor 2-1, formația...209

14 aug 00:00SportFotbalistul Karim Bellarabi, în vârstă de 30 de ani, şi-a prelungit contractul cu Bayer Leverkusen

Clubul Bayer Leverkusen a anunţat, joi, că fotbalistul Karim Bellarabi, în vârstă de 30 de ani, şi-a prelungit...194

14 aug 00:00SportIonuț Negoiță A VÂNDUT Dinamo: El este noul acționar majoritar

FC Dinamo a anunţat, joi, că are un nou acţionar majoritar, şi anume compania Benel International SA, reprezentată...306

14 aug 00:00SportUniversitatea Craiova merge la TAS: Nu este de acord ca echipa de pe ultimul loc de cupe europene să joace un baraj cu formaţia de pe locul şapte sau opt

Directorul sportiv al Universităţii Craiova, Ovidiu Costeşin, a declarat, joi, că gruparea olteană va contesta la...222

Local
14 aug 22:23LocalAcțiuni de AMPLOARE desfășurate de forțele de ordine în tot județul CONSTANȚA

Polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, cu sprijinul jandarmilor din cadrul G.J.M. Tomis Constanța, au...1516

14 aug 22:23LocalO femeie și un bărbat, dealeri de droguri, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat miercuri, 12 august, un bărbat, de 25 de...731

14 aug 22:22LocalCOVID-19: 1454 de CAZURI noi în România, 37 de INFECTĂRI şi un DECES la Constanţa

996

14 aug 22:25LocalA fost semnat CONTRACTUL pentru REABILITAREA a 9 BLOCURI din Cernavodă

Administrația Publică Locală din Cernavodă a depus documentația necesară în vederea obținerii de fonduri...399

14 aug 22:25LocalCOPIL în vârstă de 3 ani, LOVIT de o MAȘINĂ

Un bărbat în vârstă de 33 ani, din Tulcea, în seara de 12 august a.c., în timp ce conducea un auto pe strada Miron...459

14 aug 22:24LocalS-a dus să ia apă, iar HOȚII i-au GOLIT MAȘINA!

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Isaccea, în după-amiaza zilei de 12 august a.c., au fost sesizați prin...543

14 aug 22:22LocalDosar penal pentru un dealer ambulant de parfumuri 'originale'

Polițiști din cadrul Poliției stațiunii Neptun au identificat ieri, 12 august, pe strada Gala Galaction din...711

14 aug 00:02LocalGALERIE FOTO! MASCAȚII au DESCINS în cartierul HENRI COANDĂ!

În cursul dimineții de joi, 13 august, în intervalul orar 06.00-09.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului...2565

14 aug 22:13LocalCORONAVIRUS și la Curtea de Conturi Constanța

1230

Politică
Interviuri
25 iul 00:35InterviuriCHIŢAC: Constanţa are o administraţie AROGANTĂ care NU stă de VORBĂ cu OAMENII

În ultima perioadă s-a discutat intens pe marginea candidatului unic PNL-USR-PLUS, care ar fi asigurat într-o mare...2524

23 iul 00:35InterviuriHORIA CONSTANTINESCU: Vreau să SCUTUR Constanța de PILE și ȘMENURI! VIDEO

Horia Constantinescu, comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, dar...4107

22 iul 00:06InterviuriPRIM PROCURORUL Gill Julien Grigore Iacobici: La PARCHETUL TRIBUNALULUI, rata ACHITĂRILOR este SUB 3%! VIDEO

4052

21 iul 00:08InterviuriRĂZVAN FILIPESCU: Fermierii AMENINȚĂ cu PROTESTE și BLOCAREA drumurilor! VIDEO

Județul Constanța continuă să se confrunte cu mai multe probleme din diferite domenii, probleme care au fost...2476

10 iul 00:23InterviuriProcurorul TEODOR NIȚĂ: Industria DEȘEURILOR este mai BĂNOASĂ decât cea a DROGURILOR! VIDEO

Procurorul Teodor Niță a instrumentat dosare grele de-a lungul carierei, în momentul de față fiind ancorat în...9634

8 iul 00:14InterviuriMihai Stanciu: ATENȚIE, metoda Accidentul a fost înlocuită cu metoda COVID-19! VIDEO

4801

Monden
14 aug 00:00MondenRussell Crowe a făcut o donaţie unui restaurant din Beirut, devastat de explozia din port

Starul hollywoodian Russell Crowe a anunţat joi că a făcut o donaţie unui restaurant din Beirut, devastat de...184

14 aug 00:00MondenMartin Scorsese a semnat un acord global cu Apple TV+

După ce a triumfat cu superproducţia "The Irishman" (2019) pentru Netflix, regizorul Martin Scorsese s-a orientat spre...179

14 aug 00:00MondenUn musical inspirat din viaţa Dianei de Wales va fi lansat pe Netflix în 2021

171

14 aug 00:00MondenJonathan Pryce îl va interpreta pe prinţul Philip al Marii Britanii în următoarele sezoane ale serialului „The Crown“

Veteranul actor britanic Jonathan Pryce îl va interpreta pe prinţul Philip, duce de Edinburgh, în sezoanele V şi VI...186

14 aug 00:00MondenNaomie Harris din ''James Bond'' susţine noul film Extinction Rebellion despre schimbările climatice

Actriţa britanică Naomie Harris şi muzicianul Brian Eno şi-au unit forţele pentru a produce un scurtmetraj care...182

14 aug 00:07MondenCleopatra Stratan: „Aș vrea ca Edward să fie primul și ultimul bărbat din viața mea“

719

Mapamond
14 aug 00:00MapamondCoronavirus: Aproape 6% din populaţia Angliei e posibil să fi avut COVID-19, susţin cercetătorii

Aproape 6% din populaţia Angliei e posibil să fi avut COVID-19 în perioada de vârf a pandemiei, au afirmat joi...176

14 aug 00:00MapamondChina a depistat urme de coronavirus într-un lot de aripioare de pui congelate provenite din Brazilia

În oraşul chinez Shenzhen, autorităţile au detectat urme de coronavirus într-un lot de aripioare de pui congelate...172

14 aug 00:00MapamondBelarus: A patra noapte de proteste anti-Lukaşenko

177

14 aug 00:00MapamondBrazilia: Statul Parana a convenit cu Rusia pentru producerea unui vaccin împotriva COVID-19

Statul brazilian Parana a ajuns miercuri la un acord cu Rusia pentru a produce un vaccin împotriva COVID-19 şi pe care...171

14 aug 00:00MapamondMarea Britanie: Autorităţile sanitare au revizuit în jos cu 5.000 bilanţul deceselor provocate de COVID-19

Departamentul de sănătate britanic şi-a revizuit miercuri în jos bilanţul oficial al deceselor provocate de...167

14 aug 00:00MapamondTurcia: Cursurile în clase vor fi reluate la aproape o lună după deschiderea noului an şcolar

174

Sănătate
14 aug 00:00SănătateSecrețiile vaginale abundente: de ce nu trebuie să te îngrijorezi

În timp ce unele persoane au secreții vaginale ceva mai abundente doar înainte de menstruație sau în funcție de...179

14 aug 00:00SănătateCe riscuri are copilul tău dacă stă cu ochii în ecranul telefonului înainte de culcare

Ai observat că adolescentul sau copilul tău petrece din ce în ce mai multe ore cu ochii în ecranul telefonului, al...182

14 aug 00:00SănătateCare este legătura dintre stres și scăderea puterii de concentrare

182

14 aug 00:00SănătateLista alimentelor nerecomandate copiilor și cu ce să le înlocuiești

O alimentație bogată în fructe, legume, brânzeturi, pește și carne este esențială pentru dezvoltarea copiilor,...189

14 aug 00:00SănătateCopiii tăi dorm suficient? Un nou test de sânge ar putea deține răspunsul

Printr-un simplu test de sânge, părinții ar putea afla dacă copiii lor dorm suficient, potrivit unei noi cercetări...170

14 aug 00:00SănătateStudiu: Stimularea mitocondriilor poate încetini îmbătrânirea ochilor

176

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT