REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Dobrică de la Penitenciarul Brăila, director general al ANP. Constănţeanul Bejan rămâne în echipa de conducere de la Bucureşti

Dobrică de la Penitenciarul Brăila, director general al ANP. Constănţeanul Bejan rămâne în echipa de conducere de la Bucureşti

Replica API 12 septembrie 2012 | 00:00 804

Ministerul Justiţiei face iar rocade

Ministerul Justiţiei face iar rocade

Ministerul Justiţiei a schimbat iar directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarului. Marian Dobrică, recent numit director la Penitenciarul Brăila, urmare a unui concurs, a devenit director general interimar al ANP, înlocuindu-l astfel pe Marian Stancovici. Conducerea Ministerului Justiţiei se pare că nu a consultat nici de această dată sindicatele, situaţie similară şi în cazul procurorului Cătălin Ceort, schimbat recent din funcţie. "Începând cu data de 11.09.2012, prin OMJ nr.3019/C/10.09.2012, domnul comisar şef de penitenciare Marian Dobrică, director al Penitenciarului Brăila, se detaşează la Administraţia Naţională a Penitenciarelor pe o perioadă de 6 luni şi se împuterniceşte în funcţia de director general. Începând cu data de 11.09.2012, prin OMJ nr. 3018/C/10.09.2012, domnului comisar şef de penitenciare Marian Stancovici îi încetează împuternicirea dispusă prin OMJ nr. 2986/C/2012, în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi începând cu aceeaşi dată se împuterniceşte pe o perioadă de 6 luni în funcţia de director general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor", susţine subcomisarul de penitenciare Ramona Diaconescu, şeful Serviciului Cabinetului şi Registratură Generală din cadrul ANP. Facem precizarea că din echipa de conducere a ANP face parte şi constănţeanul Cătălin Bejan, fost director adjunct al Sectorului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Poarta Albă. Menţionăm că Bejan este în prezent director general adjunct al ANP.

Iată ce zic brăilenii despre numirea lui Dobrică la ANP:

"La Brăila domnul director Dobrică avea o vorbă: chirurgie fără anestezie. Are îndestulătoare calităţi pentru a gestiona un conglomerat de personalităţi, un lucru demn de luat în seamă este faptul că nu botează şi nu cunună pe nimeni din sistem. Unii angajaţi din sistemul penitenciar se arată îngrijoraţi de noua schimbare. Se vor înfiinţa regiuni, gen landurile din Germania, iar multe penitenciare vor rămâne fără directori. Cine a prins din zbor schiţele de proiecte de reorganizare ştie despre ce vorbesc, va fi prostia de la Poliţie, cu desfiinţarea posturilor din comună şi înfiinţarea de centre regionale . ANP-ul va rămâne ca aparat central, iar centrele din regiuni vor coordona tehnic penitenciarele arondate. Multe funcţii vor fi radiate, iar atribuţiile vor fi comasate pe zone. Asta este proiectul care ar urma să conducă la economii substanţiale la buget, şi care l-ar fi propulsat pe domnul Dobrică în funcţia de director. Cele mai vizate sunt penitenciarele Târgu Jiu , Ploieşti, Bârcea Mare. Conform statutului, ţi se pune la dispoziţie un loc de muncă în alt penitenciar şi dacă refuzi eşti dat afară", au atras atenţia Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor unii angajaţi din sistemul penitenciar, îngrijoraţi de noul regim.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614