REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 17 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6702
17.4° Constanța Miercuri, 17 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6702
 

Dobriţoiu: România riscă să nu mai asigure misiunile de poliţie aeriană

Dobriţoiu: România riscă să nu mai asigure misiunile de poliţie aeriană

Replica API 11 octombrie 2012 | 00:00 196

Ministrul apărării, Corneliu Dobriţoiu, a declarat miercuri, la Bruxelles, că, din cauza ritmului în care MIG-urile îşi epuizează durata de funcţionare, România riscă să nu mai asigure misiunile de poliţie aeriană, iar negocierile cu Portugalia vor începe în curând.

"Negocierile nu au început, urmează să le începem în timp foarte scurt, în urma emiterii unei scrisori de intenţie în acest sens. Costurile de care am vorbit sunt estimative, oferite de partea portugheză, de 670 milioane de dolari, dar ele sunt subiectul negocierilor bilaterale", a declarat Dobriţoiu, întrebat în ce stadiu sunt negocierile.

Ministrul apărării consideră că preţul final va fi mai mic de 670 milioane de dolari.

"Costurile estimate de portughezi sunt o valoare maximală, pentru că partea portugheză ne-a lăsat să înţelegem că se poate negocia faţă de preţurile avansate. Noi vom începe negocierile pentru 12 avioane, numărul a fost stabilit în funcţie de informaţiile primite atât de la nivelul Forţelor Aeriene Portugheze, care au anunţat că ar avea disponibile nouă avioane, cât şi de la Ministerul portughez al Apărării, care şi-a manifestat disponibilitatea de a scoate la vânzare 12 aparate, pentru a acoperi unele cheltuieli legate de deficit", a precizat Cornel Dobriţoiu, în cadrul unei conferinţe susţinute după reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de miniştri ai apărării.

Ministrul apărării a avertizat că avioanele MIG 21 Lancer îşi epuizează rapid durata de viaţă şi se pune problema capacităţii României de a-şi asigura misiunile de poliţie aeriană.

"Datorită ritmului abrupt în care MIG-urile 21 Lancer îşi vor epuiza durata de funcţionare se pune problema menţinerii capacităţii României de a-şi asigura misiunile de poliţie aeriană pe întreg teritoriul naţional. În acest sens, vrem să grupăm toate aparatele funcţionale la o singură bază aeriană, pentru ca ulterior, pe măsura intrării în dotare a aparatului de generaţia a patra, să putem să operăm în formule mixtă, cu două tipuri de aparate", a precizat Dobriţoiu.

Decizia de a achiziţiona avioane din Portugalia a fost luată la ultima şedinţă a CSAT, la 27 septembrie.

sursa: newsin.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369