REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Documente FALSE pentru organizarea unor cursuri în cadrul proiectului 'Investiţie durabilă în oamenii Deltei”

Documente FALSE pentru organizarea unor cursuri în cadrul proiectului 'Investiţie durabilă în oamenii Deltei”

Replica API 10 decembrie 2018 | 00:00 178

Procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a lui Adrian Caragea pentru săvârșirea a două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în contextul realizării unor proiecte finanțate din fonduri nerambursabile, denumite „Investiţie durabilă în oamenii Deltei” și „Cursuri de formare profesională pentru pescari şi familiile lor ca alternativă ocupaţională în eco-turism”, în cursul anului 2014, între beneficiarul proiectelor și societatea administrată de Caragea Adrian au fost încheiate două contracte în baza cărora acesta din urmă trebuia să desfășoare cursuri de formare profesională (bucătar, agent de turism - ghid şi anteprenoriat, etc.) cu un nr. de 75 persoane.

În cadrul celor două proiecte, inculpatul a folosit și depus cu rea-credință documente false privind justificarea cheltuielilor pentru organizarea cursurilor teoretice şi probelor practice pentru cursanţi, pentru indemnizaţiile formatorilor profesionali, pentru închirierea spaţiilor de instruire, pentru serviciile de cazare şi masă, obţinând pe nedrept fonduri din bugetul general al UE.

Acționând în această manieră, inculpatul a obținut 220.304 lei (proveniți de la bugetul general al UE și de la bugetul de stat), sumă cu care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a comunicat, în cursul urmăririi penale, că se constituie parte civilă în procesul penal, potrivit procurorilor.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil ce aparține inculpatuli.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea, cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu inculpații:

Caragea Nicoleta, Șerban Laura Aurelia, Jelescu Fănică și Munteanu Dumitru Florin, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,

- complicitate la folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:

- Caragea Nicoleta – un an și 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

- Șerban Laura Aurelia, Jelescu Fănică și Munteanu Dumitru Florin - 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
peste tot se organizeaza cursuri de te miri ce speta,predate,birjarite de cine stie ce neaveniti cu domeniul respectiv,dar toata manaria decontata din bugetul european,sunt mai alfafici ca cei de la saguna asa ca si o comparatie paleativa
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218