REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Doi administratori de societăți comerciale, cercetați PENAL de Poliția Rutieră Constanța: au blocat drumul public!

Doi administratori de societăți comerciale, cercetați PENAL de Poliția Rutieră Constanța: au blocat drumul public!

Replica API 13 aprilie 2016 | 14:11 240

În atenția patronilor!

În atenția patronilor!

În atenția administratorilor de localuri din Constanța! Pentru a se apuca să amenajeze terase, aici fiind vorba fie și de câteva mese scoase pe trotuarul din fața spațiului comercial, este nevoie de autorizație de la administratorul drumului public și de aviz de la Poliția Rutieră. În caz contrar, aceștia riscă să fie cercetați penal. Doi administratori de la malul mării deja s-au ales cu dosare penale!

Odată ce vremea frumoasă și-a făcut apariția la malul mării, administratorii localurilor au răsuflat ușurați. Întrucât aveau deja neplăceri de când legea antifumat a intrat în vigoare, în sensul că numărul clienților s-a micșorat, aceștia au și început să amenajeze terase cu gândul că lucrurile vor reveni la normal. Numai că, iată că la mijloc stau și alte aspecte, fără de care se poate ajunge la dosare penale. Așa au pățit doi administratori de societăți comerciale care au blocat drumul public și care au amenajat acces pentru ieşire fără avize și autorizații. Mai exact, la data de 12.04.2016, poliţiştii rutieri au constatat că administratorul unei societăţi comerciale cu punct de lucru pe bulevardul Tomis a amplasat pe trotuarul din zona Sălii Sporturilor, mese şi scaune, fără a deţine autorizaţie şi aviz al Poliţiei Rutiere. La aceeaşi dată, s-a constatat că administratorul altei societăţi comerciale a amenajat acces pentru ieşire la bulevardul Aurel Vlaicu, fără a avea avizul Poliţiei Rutiere şi autorizaţie de construcţie. "Este vorba despre blocarea drumului public (trotuar). Pentru a ocupa trotuarul, adică drumul public, este necesar ca acel administrator să meargă la administratorul drumului public, respectiv la Primărie, de unde va obține autorizație, dar cu avizul Poliției Rutiere. Mai exact, înainte de a obține autorizația, li se spune să meargă și la Rutieră, acolo unde se va da aviz sau nu în funcție de situația dată: dacă rămâne loc pentru pietoni, dacă mai sunt alte variante și așa mai departe", au declarat, pentru "Replica", oamenii legii din Constanța.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218