REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Doi bulgari ARESTAŢI la Constanţa pentru trafic de migranţi!

Doi bulgari ARESTAŢI la Constanţa pentru trafic de migranţi!

Replica API 2 noiembrie 2017 | 00:00 325

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au depistat patru cetățeni bulgari care au încercat să faciliteze intrarea ilegală în România a doi cetăţeni turci cu documente bulgăreşti. Față de două dintre călăuze, fiind vorba de Georgi Velikov Georgiev și Georgi Kolev Panchev, judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, cetăţenii turci fiind preluaţi de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor.

La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Ostrov au depistat patru cetăţeni bulgari, cu vârste cuprinse între 38 și 55 de ani, care transportau în două autoturisme doi cetățeni turci. Cu ocazia controlului, s-a constatat faptul că cei doi cetățeni turci, S.N. și M.F., în vârstă de 37, respectiv 20 de ani, au încercat să intre în ţară în baza a doua cărți de identitate bulgărești, care aparţineau altor persoane, folosindu-se de asemănarea cu fizionomia titularilor documentelor.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat faptul că cei patru cetățeni bulgari i-au călăuzit pe cei doi cetățeni turci, procurându-le cărțile de identitate bulgărești, urmând a-i transporta în Germania pentru suma de 10.000 de euro. În cauză, poliţiştii de frontieră sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranți pentru cei patru cetățeni bulgari, iar faţă de doi dintre ei, Georgi Velikov Georgiev și Georgi Kolev Panchev, judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Autoturismele au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei doi cetățeni turci au fost preluaţi de către autoritățile bulgare conform protocolului româno-bulgar, în vederea continuării cercetărilor. ”Admite, ca fondată, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Georgiev Georgi și Panchev Georgi. În baza art.202 alin.1 şi 3 Cod procedură penală şi art.223 alin.2 Cod procedură penală: Dispune luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Georgiev Georgi și Panchev Georgi pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 31.10.2017 şi până la data de 29.11.2017 inclusiv, pentru fiecare inculpat”, potrivit minutei judecătorești.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218