REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Doi constănţeni au spart cutia milei de la Mănăstirea Celic - Dere

Doi constănţeni au spart cutia milei de la Mănăstirea Celic - Dere

Replica API 18 iunie 2013 | 00:00 187

Locuitorii judeţului nostru sunt mari amatori de "cele sfinte"!

Locuitorii judeţului nostru sunt mari amatori de "cele sfinte"!

După ce au dat iama în cutia milei din cadrul mai multor biserici din Constanţa, hoţii şi-a mutat sediul şi în judeţul vecin. Mai exact, doi tineri din Constanţa, dintre care unul minor, au forţat cutia milei din cadrul Mănăstirii Celic - Dere, de unde au sustras aproximativ 350 de lei. Potrivit presei tulcene, în urma cercetărilor, poliţiştii de la Postul de Poliţie Frecăţei împreună cu cei ai Secţiei de Poliţie Rurală Tulcea au identificat suspecţii, aceştia fiind G. Alin de 21 ani şi B.G. de 17 ani, ambii din municipiul Constanţa. Cei doi ar mai fi comis şi alte furturi, suspectează poliţiştii. Ei au fost reţinuţi pentru 24 ore în baza ordonanţei de reţinere şi depuşi în Arestul IPJ Tulcea. La 16.06.2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a emis pe numele celor doi ordonanţă de a nu părăsi localitatea de domiciliu, municipiul Constanţa. Întorcându-ne atenţia către judeţul nostru, putem spune că hoţii apreciază expresia "uşă de biserică", dar într-o altă interpretare, şi anume că pe acolo preferă să intre pentru a mai fura câte un ban lăsat de enoriaşi. Cel mai recent caz s-a înregistrat chiar la începutul lunii iunie a.c., la biserica din cartierul Colonişti din municipiul Mangalia, când cutia milei a fost furată. Derulând timpul, ajungem undeva pe la începutul lunii martie, când un individ de 22 ani, Ionuţ Valentin Geană, s-a cinstit bine şi au început să-i vină tot soiul de idei. Ca atare, tânărul turmentat s-a gândit că o sursă nemaipomenită de a face bani este să dea iama în Parohia numărul 1 din localitate, pentru a fura cutia milei. Zis şi făcut, băiatul s-a furişat precum o felină, a spart patru ochiuri ale geamului de la altar, dar când să-şi continue treaba, o persoană s-a ivit la orizont, trecând pe stradă. Fiorii l-au cuprins şi a ales să-şi abandoneze misiunea, fugind cât îl ţineau picioarele. Însă, după câţiva metri parcurşi în viteză, acesta s-a oprit şi şi-a spus că nu e în regulă să ajungă acasă cu mâna goală, motiv pentru care i s-a pus pata pe un autoturism parcat. A început să tragă de portiere, rugându-se să găsească ceva de şterpelit. Nici de data aceasta nu a avut noroc, fiind observat de nişte agenţi de pază care au început să-l alerge. A reuşit să scape şi de această dată, hotărându-se să meargă acasă. Toate evenimentele au avut loc în noaptea de duminică spre luni, în jurul orelor 22.00. A doua zi, luni, 4 martie, femeia de serviciu din cadrul bisericii a observat că geamul era spart şi a anunţat preotul, care, la rândul său, a anunţat poliţia. În urma cercetărilor, oamenii legii au găsit făptaşul, pe Ionuţ Valentin Geană, de 22 de ani, din localitate.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614