REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Doi studenți din Constanța, plângere la DNA împotriva lui Decebal Făgădău. Vezi motivul

Doi studenți din Constanța, plângere la DNA împotriva lui Decebal Făgădău. Vezi motivul

Replica API 24 februarie 2016 | 12:26 471

Cristian George Farauanu și Eduard Constantin Tănase, studenți la Universitatea Ovidius din Constanța, respectiv Universitatea Maritimă din Constanța, vor sesiza Direcția Națională Anticorupție în urma respingerii de către Consiliul Local Constanța a unui amendament care prevedea acordarea de 50% reducere la transportul local în comun.

Amendamentul a fost respins de către consilierii locali PSD, aceștia fiind instigați la nerespectarea legii de către viceprimarul cu atribuții delegate de primar, Decebal Făgădau, care, în opinia noastră, a săvârșit un abuz în serviciu.

„Considerăm înacceptabilă situația de fapt în care profesorii au primit reducere la transportul local în comun, iar studenții nu, deși cei din urmă au dreptul la această reducere conform legii. Demersurile pentru respectarea legii au fost inițiate în anul 2014, Consiliul Local refuzând în mod explicit să pune în aplicare legea educației. În data de 24 februarie 2016 la ora 10:00, subsemnații vor depune o plângere penală pentru abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 297 din Codul Penal, la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva lui domnului Decebal Făgădău. Fapta săvârșită în funcția sa de viceprimar cu atribuții delegate de primar de a vota împotriva adoptării unei hotărâri ce ar fi acordat studenților drepturilor ce li se cuvin, este, în opinia noastră o sfidare la adresa legii“, spun cei doi studenți.

„Conform Codului Penal, Art. 297 (1) “Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.” Considerăm că prin această faptă au fost lezate drepturile și interesele studenților din Constanța, drept urmare aceasta nu trebuie să rămâne nesancționată, ținând cont că legea este încălcată de 6 ani. Consiliul Local Constanța a dat dovadă încă o dată că, prin invocarea unor false impedimente, că politica este mai presus de statul de drept. Considerăm că acest drept al studenților trebuia să reprezinte o prioritate pentru Consiliul Local Constanța încă din anul 2014, moment în care această situație a fost prezentată, iar toată documentația necesară adoptării acestei hotărâri ar fi putut fi elaborată de atunci. Ulterior ședinței, viceprimarul Decebal Făgădau și-a asumat că va depune un proiect în acest sens, demonstrând încă o dată că gestul de astăzi a fost doar unul politicianist“, au conchis studenții.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108