REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Doi vicepreședinți ai PSD Dâmbovița au semnat inițiativa „Fără Penali în funcții publice”

Doi vicepreședinți ai PSD Dâmbovița au semnat inițiativa „Fără Penali în funcții publice”

Replica API 1 august 2018 | 00:00 347

Fănuţ Costea

Preşedintele PSD Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu, consideră că ”este inacceptabil” și că ”va crea confuzie” gestul făcut de doi dintre vicepreședinții organizației pe care o conduce de a semna inițiativa cetățenească de modificare a Constituției ”Fără penali în funcții publice”, scrie G4Media.ro.

”Acţiunea domnului Ana Constantin, precum şi declaraţiile din jurul acesteia, vor face obiectul analizei în forurile statutare de conducere ale partidului în perioada imediat următoare. Gestul său este unul de natură a crea confuzie în interiorul partidului şi electoratului Partidului Social Democrat, lucru pe care îl considerăm inacceptabil’‘, susține Țuțuianu într-un comunicat de presă.

El a ținut să precizeze că termenul de ”penal” nu are susţinere juridică.

”Condiţiile de acces în funcţii publice şi de demnitate publică sunt reglementate de lege, noţiunea de ‘penal’ nefiind statuată juridic. Ea este folosită agresiv doar ca un pretext de discreditare a Partidului Social Democrat, coaliţiei de guvernare şi a liderilor săi”, a mai spus Adrian Ţuţuianu.

Reacția lui senatorului PSD vine după ce vicepreşedintele PSD Dâmboviţa Constantin Ana, primar al localităţii Pucioasa, a declarat, luni, pentru Agerpres, că a semnat petiţia ”Fără Penali în funcţii publice” la solicitarea unor tineri din USR şi că e ”un gest de normalitate”.

Ulterior, un alt vicepreședinte PSD Dâmbovița, Fănuţ Costea, a anunțat că a semnat și el inițiativa ”Fără penali în funcții publice”.

”Da, am semnat. Trebuia să nu semnez? Atunci când mergem la vot, este sinonim cu: aţi fost la vot? Da. Cum aţi votat? Cam aşa vreţi dumneavoastră să mă întrebaţi”, a declarat Costea pentru Agerpres.

El a adăugat că nu a vorbit despre semnarea petiţiei cu preşedintele PSD Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu.

“Nu văd de ce ar trebui să discut cu cineva hotărârile mele şi ce fac eu, indiferent că sunt elemente legate de politică”, a subliniat Fănuţ Costea.

Întrebat dacă îl consideră ”penal” pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, Fănuţ Costea a replicat: ”atât timp cât are o condamnare definitivă şi irevocabilă şi este pe latura penală, nu ştiu cum aş putea să o numesc”.

Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa Fănuţ Costea a mai spus că, în opinia lui, Liviu Dragnea ar ajuta partidul dacă ar renunţa la funcţiile publice.

”Am spus şi îmi menţin declaraţia, în sensul în care cred că PSD are oameni foarte valoroşi, cred că putem să punem în orice moment, dacă prin Coaliţie se hotărăşte lucrul ăsta, prin votul în Parlament, putem să numim în orice moment un alt preşedinte al Camerei Deputaţilor. Eu cred că pentru partid, pentru noi toţi şi pentru partid în special, plecarea, înlocuirea, cum vreţi să îi spuneţi, cred că ar fi un lucru care ar ajuta foarte mult partidul. Dar este o părere personală”, a afirmat Fănuţ Costea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
caracter nepermis- sugestia unui om de buna credinta, este aceea de a-si evalua analfabetii- nu este corect, atunci agramatii- sotia si fiul-plantati fara examen, fara concurs pe posturi banoase- apoi va putea fi credibil. Explicati-mi caracterul nepermis, asta in ideea in care voi, cei platiti ptr opturarea adevcarurilor, sunteti corecti
3
0
ce daca furam,ce nu va dam si voua? v-am marit pensiile saracilor care sunteti,salariile la toate putorile angajati la stat,si acum ce?aveti principii?principiile nu se sustin cand depinzi de cineva,asa ca sictir
0
1
Bravooo...!! Felicitari! Este democratie, nu DICTATURA ! Daa !! Nu dictatura lui Dragnea! Nuuu......
5
0
bravo lor, felicitari !
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614