REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Donald Trump a evocat, cu entuziasm, o posibilă a treia întrevedere cu liderul nord-coreean

Donald Trump a evocat, cu entuziasm, o posibilă a treia întrevedere cu liderul nord-coreean

Replica API 15 aprilie 2019 | 00:00 301

Donald Trump, Kim Jong Un

Preşedintele american Donald Trump a evocat din nou, sâmbătă, ideea unui al treilea summit cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, salutând relaţia "excelentă" dintre ei, la şase săptămâni după eşecul întrevederii lor de la Hanoi, informează AFP.

Această serie de postări pe Twitter intervine la câteva ore după ce liderul nord-coreean s-a declarat favorabil unei a treia întrevederi cu locatarul de la Casa Albă şi a evocat la rândul său o relaţie care rămâne puternică între ei doi.

"Sunt de acord cu Kim Jong Un din Coreea de Nord că relaţia noastră rămâne foarte bună, termenul de 'excelentă' fiind poate cel mai potrivit, şi că un al treilea summit ar fi binevenit în ideea că am înţelege pe deplin unde ne situăm", a notat pe Twitter, plin de entuziasm, preşedintele american.

În februarie 2019, a doua întrevedere între cei doi lideri, care a avut loc în capitala vietnameză Hanoi, s-a soldat cu un eşec, lovindu-se în special de problema ridicării sancţiunilor cerută de regimul de la Phenian. Donald Trump a afirmat că Phenianul a cerut ridicarea tuturor sancţiunilor care i-au fost impuse ca urmare a programelor sale nuclear şi balistic, însă Coreea de Nord a declarat că ea a cerut doar o ridicare "parţială" a restricţiilor.

Sâmbătă, însă, preşedintele american nu şi-a ascuns optimismul cu privire la destinul Coreei de Nord, salutând "leadership"-ul lui Kim Jong Un. "Coreea de Nord are un formidabil potenţial de creştere, de succes economic şi de îmbogăţire sub conducerea preşedintelui Kim", a susţinut Donald Trump. "Aştept cu nerăbdare ziua, care ar putea sosi curând, când armele nucleare şi sancţiunile vor putea fi suprimate, pentru a vedea apoi cum Coreea de Nord devine una dintre cele mai prospere naţiuni din lume!", şi-a exprimat entuziasmul liderul american.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108