REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Donatorii sunt aşteptaţi, luni, la Mangalia

Donatorii sunt aşteptaţi, luni, la Mangalia

Replica API 6 iulie 2012 | 00:00 210

Sângele tău poate salva o viaţă!

Sângele tău poate salva o viaţă!

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa împreună cu Primăria şi Spitalul Municipal Mangalia invită cetăţenii din localitate, luni, 9 iulie a.c., între orele 08:30 - 12:30, să intre în rândurile donatorilor de sânge. Medicul Alina Mirella Dobrotă, directorul Centrului de Transfuzii, susţine că pot dona sânge toate persoanele sănătoase cu vârstă cuprinsă între 18-65 de ani, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat sau boli de inimă. "Ca în fiecare vară necesarul de tratament transfuzional creşte foarte mult pe fondul amplificării accidentelor rutiere şi este nevoie de donatori de sânge. Astfel, luni, în incinta Spitalului Municipal Mangalia se organizează o acţiune de recoltare de sânge de la donatori, începând cu ora 08.30. Locuitorii din Mangalia şi din localităţile limitrofe sunt rugaţi să se prezinte la donare", a declarat, pentru "Replica", dr. Alina Mirella Dobrotă. Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt în evidenţă cu boli de inimă. Cu două zile înainte de donare, este interzis consumul de băuturi alcoolice! În ziua donării se recomandă a se servi un mic dejun uşor, sărac în grăsimi. Sesiunea de recoltare mobilă de sânge se va desfăşura la Spitalul Municipal din Mangalia, situat pe str. Rozelor nr. 2, unde donatorii sunt aşteptaţi cu actul de identitate valabil.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218