Doncafe a preluat şi marca Amigo
Doncafe a preluat şi marca Amigo
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMarca de cafea Amigo va intra în portofoliul Strauss Coffee, companie prezentă pe piaţa din România din 1994, cunoscută mai ales prin marca "Doncafe". Conform unui comunicat remis de companie, tranzacţia în valoare de 20 de milioane de dolari a fost aprobată de Consiliul Concurenţei. Marca Amigo este binecunoscută pe piaţa din România încă din 1982, în timp ajungând să fie comercializată şi în alte ţări din zonă. Amigo a fost evaluată la o cifră netă de afaceri de aproximativ 12,5 millioane de dolari în 2012, iar cota sa de piaţă, în volum, este estimată la aproximativ 1,8% din piaţa de cafea din România. "Suntem încântaţi de definitivarea achiziţiei mărcii Amigo, atât de cunoscută românilor încă din anii '80.Tranzacţia este benefică atât pentru compania Strauss, cât şi pentru întreaga piaţă a cafelei: nouă ne va consolida poziţia competitivă pe segmentul de cafea solubilă, iar pieţei îi va aduce o revigorare binevenită", a declarat Marius Meleşteu, general manager Strauss Europa Centrală şi de Sud. Strauss Coffee BV are ca acţionari Grupul Strauss (74.9%) şi TPG Capital (25.1%). Vânzările anuale ale companiei depăşesc un miliard de dolari. Compania are în portofoliu mărci locale de cafea şi ocupă poziţii de top în pieţele în care îşi desfăşoară activitatea, cum sunt Israel, Brazilia, Polonia, România, Serbia, Rusia şi Ucraina. Strauss Coffee are 14 unităţi de producţie în întreaga lume şi peste 6.000 de angajaţi, scrie capital.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News