REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Dosar penal în legătură cu accidentul grav de la Ploiești, soldat cu 5 MORŢI

Dosar penal în legătură cu accidentul grav de la Ploiești, soldat cu 5 MORŢI

Replica API 5 februarie 2016 | 16:28 288

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a deschis un dosar penal având ca obiect accidentul rutier petrecut vineri dimineață pe centura de vest a municipiului Ploiești, în care au fost implicate un autobuz și o autobasculantă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, autobuzul, în interiorul căreia se aflau 34 de pasageri, efectua o cursă regulată de transport de persoane pe ruta comuna Mănești — Ploiești.

În urma accidentului a rezultat decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a altor 28 de persoane (dintre care 16 fiind grav rănite), 4 fiind minori cu vârste între 9 și 17 ani.

Din primele cercetări a rezultat că autobuzul a lovit din spate autobasculanta aflată în mișcare pe aceeași direcție de mers.

La locul accidentului s-a deplasat o echipă complexă formată din ofițeri criminaliști și ofițeri de poliție rutieră pentru a efectua cercetarea la fața locului, notează agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367