REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Dosarul APIA, anchetat de DNA Constanţa, se extinde: recunoaşteri de vină

Dosarul APIA, anchetat de DNA Constanţa, se extinde: recunoaşteri de vină

Replica API 19 noiembrie 2014 | 12:44 573

Rădăcini mai adânci

Rădăcini mai adânci

După ce fostul primar din Ciobanu, Ioan Suciu, şi-a recunoscut faptele, fiind vorba de dosarul în care un consilier principal din cadrul Centrului Local Hârşova Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), respectiv Mihai Ionuţ Valentin, dar şi secretarul din cadrul Primăriei Ciobanu, Vrânceanu Marian, au intrat în atenţia procurorilor DNA - Serviciul Teritorial Constanţa, cercetările au continuat, ieşind la iveală şi alţi inculpaţi. Unul dintre aceştia este Petru Sorin Lemnaru, care a recunoscut că este implicat.

La începutul lunii octombrie anul curent, un dosar instrumentat de procurorii DNA Constanţa intra în atenţia opiniei publice, fiind vorba de un consilier principal din cadrul Centrului Local Hârşova Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), respectiv Mihai Ionuţ Valentin, dar şi secretarul din cadrul Primăriei Ciobanu, Vrânceanu Marian, care erau arestaţi pentru 30 de zile, însă cercetat era şi fostul primar, Ioan Suciu. Totul se închegase în jurul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene pe baza unor documente ori declaraţii false, dar şi a unor infracţiuni de înşelăciune. La scurt timp, după ce a căzut de comun acord cu procurorii asupra unei pedepse cu suspendare, Ioan Suciu şi-a recunoscut faptele, întocmindu-se un acord de recunoaştere a vinovăţie, înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa. Procurorii DNA au continuat cercetările, pe “lista” celor implicaţi în speţa de faţă apârând şi alte nume. Prin urmare, Petru Sorin Lemnaru s-a arătat mai deschis spre colaborare, recunoscându-şi faptele, ajungând şi el la Tribunalul Constanţa cu un acord de recunoaştere.

Reamintim că, potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, în anul 2013, suspectul Dima Dănuţ a fost de acord ca inculpatul Mihai Ionuţ Valentin, consilier în cadrul APIA - Centrul judeţean Constanţa, să folosească la instituţia la care lucra, două înscrisuri falsificate, din care rezulta că soţia sa exploata o suprafaţă agricolă mai mare decât în realitate, cu efectul obţinerii pe această cale pe nedrept, fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. Solicitarea formulată de suspectul Dima Dănuţ a avut la bază două adeverinţe datate 30.05.2013, din care rezulta că fermiera exploata o suprafaţă suplimentară de 63,49 ha şi 03.07.2013, din care rezulta că fermiera exploata în total 175,02 ha. În baza înscrisurilor depuse la dosarul fermierei, APIA a virat contul acesteia subvenţii aferente suprafeţei de 175 ha. Cele două adeverinţe în care s-au atestat împrejurări neadevărate au fost întocmite de inculpatul Vrânceanu Marian, în calitate de secretar al comunei Ciobanu. Apoi, cele două acte falsificate au fost încredinţate inculpatului Mihai Ionuţ Valentin care, la rândul lui le-a folosit la APIA - Centrul Local Hârşova, pentru a obţine pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. Pentru a îngreuna cercetările în prezentul dosar, la data de 05.10.2014, inculpatul Vrânceanu Marian l-a determinat pe suspectul Suciu Ioan, fost primar al comumei Ciobanu, să aplice ştampilele primăriei şi pe cea a primarului comunei, să atribuie un număr de înregistrare şi data de 18.08.2011, ambele false şi să execute propria semnătură, în calitatea nedeţinută de Primar al comunei, pe o cerere privind acordarea unui teren, formulată de suspectul Dima Dănuţ, în numele soţiei sale. În acelaşi scop, la data de 05.10.2014, inculpatul Vrânceanu Marian l-a determinat, cu intenţie, pe inculpatul Ene Marian, să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului în faţa notarului public. La data de 06.10.2014, acesta din urmă a dat declaraţii necorespunzătoare adevărului în faţa notarului public şi a pus la dispoziţia inculpaţilor Vrânceanu Marian şi Mihai Ionuţ Valentin mai multe înscrisuri (titluri de proprietate şi contracte de arendă) din care rezulta împrejurarea neadevărată că fermiera a exploatat în fapt o suprafaţă de 26 de hectare, precum şi declaraţia notarială necorespunzătoare adevărului. Inculpatul Mihai Ionuţ Valentin, la data de 03.10.2014, a creat pe calculatorul de la domiciliul suspectului Dima Dănuţ, un fişier în format electronic utilizând aplicaţia Excel, care conţinea datele de identificare ale mai multor suprafeţe de teren cu privire la care suspectul să declare în mod mincinos că le-a exploatat, cu scopul de a îngreuna cercetările efectuate faţă de el în prezenta cauză şi de asemenea, l-a ajutat pe suspect cu informaţii pe care acesta să le folosească, în acelaşi scop, în cadrul procedurii judiciare penale desfăşurate împotriva lui.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369