REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
12.3° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Dosarul lui Mazăre privind retrocedările, încă o amânare

Dosarul lui Mazăre privind retrocedările, încă o amânare

Replica API 30 aprilie 2014 | 00:00 192

Ce spune primarul Constanţei despre Borcea

Ce spune primarul Constanţei despre Borcea

Edilul Constanţei, Radu Mazăre, nu s-a prezentat, marţi, 29 aprilie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, acolo unde trebuie să se prezinte în fiecare zi de marţi, aşa cum a stabilit instanţa în dosarul în care este cercetat sub control judiciar, de către procurorii DNA pentru luare de mită în cazul cartierului social Henri Coandă. Lipsa primarului a fost una justificată, el având termen în dosarul privind retrocedările de terenuri din Constanţa, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti din anul 2008. Însă, magistraţii au amânat judecata cauzei pentru data de 27 mai. Reamintim că pe 28 octombrie 2008, primarul Constanţei a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Precizăm că Radu Mazăre se va prezenta la Poliţia Constanţa miercuri, 30 aprilie anul curent. Revenind la prezenţa lui Mazăre în Capitală, de precizat că la ieşirea de la Curtea de Apel, edilul a comentat, la solicitarea jurnaliştilor, informaţia conform căreia fostul preşedinte al clubului Dinamo Cristian Borcea l-ar fi denunţat la DNA cu privire la modul în care ar fi devenit proprietarul mai multor terenuri pe faleza Constanţei sau în Mamaia. "E o zvonistică securistă. Unu: nu are ce denunţ să facă pentru că nu a făcut nimic ilegal şi nici nu s-a ocupat de nimic, el a dat mandat. Doi: Borcea este bărbat. Chiar dacă este supus la presiuni, chiar dacă este într-un tratament mai dificil, prin care trece orice om, fiind acolo unde este, Borcea este bărbat, nu are de ce să cedeze" a spus Mazăre, citat de Agerpres.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218