REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Dosarul MORŢII FETIŢEI care a CĂZUT în GOL: administratorul a continuat lucrările ILEGAL!

Dosarul MORŢII FETIŢEI care a CĂZUT în GOL: administratorul a continuat lucrările ILEGAL!

Replica API 1 iunie 2017 | 22:02 240

Anchetatorii au terminat cercetările

Anchetatorii au terminat cercetările

Tupeu fără margini! Chiar dacă o minoră și-a pierdut viața și cercetările erau în toi, cel care se ocupa cu construcția imobilului de pe care a căzut victima nu a dat doi bani că organele de control a dispus oprirea lucrărilor și și-a văzut de treabă! Astfel că, acum, la finele anchetei, s-a mai adăugat o infracțiune la dosar.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus trimiterea în judecată,la data de 11.05.2017, a inculpaţilor SC Eucass SRL, cercetată în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și continuare a lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii şi Iusuf Mahir, cercetat în stare de control judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și continuare a lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente.

Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reţinut faptul că, la data de 30.11.2016, în jurul orei 16:30, a survenit decesul minorei T.R.M., în vârstă de 12 ani, care a căzut în gol de la etajul 5 al blocului aflat în construcţie, situat pe strada Steagului, nr. 49, din municipiul Constanţa, ca urmare a nerespectării de către inculpata SC Eucass SRL, reprezentată legal de către inculpatul Iusuf Mahir, în calitate de administrator, a dispoziţiilor legale stabilite de Primăria Constanţa prin HCLM 184/2013, referitoare la modul de împrejmuire cu panouri aliniate şi acoperire cu plasă a construcţiei existente.

Totodată, după dispunerea opririi lucrărilor de către organele de control competente şi sancţionarea societăţii SC Eucass SRL, administrată de Iusuf Mahir, prin procesul verbal de constatare a contravenţiei nr. 71585/19.05.2014 (când stadiul lucrărilor executate era de D+P+3E), au fost continuate lucrările, reprezentanţii Primăriei mun. Constanţa constatând, prin nota de constatare nr. 008495/03.11.2016, faptul că societatea SC Eucass SRL, administrată de IUSUF MAHIR, nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenţiei nr. 71585/19.05.2014, stadiul lucrărilor fiind de D+P+5E.

Liliana CHIRU

Citește detalii aici:

http://www.replicaonline.ro/filmul-tragic-al-mortii-fetitei-care-a-cazut-in-gol-la-constanta-o-societate-si-administratorul-cercetati-314627/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614