REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Două eleve, date drept exemplu în Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu”!

Două eleve, date drept exemplu în Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu”!

Replica API 14 ianuarie 2019 | 01:37 578

Ana Maria Iacob și Anamaria Panait sunt două dintre elevele de la Liceul Tehnologic ”Virgil Madgearu”, implicate în proiectele organizației non-guvernamentale Mare Nostrum.

„Cele două eleve sunt motorul voluntariatului în liceul lor. Fiind începutul proiectului, Ana Maria Iacob și Anamaria Panait au învăţat cum se construieşte o activitate, folosind metoda “arborelui problemei”. Şi-au ales câte o temă, au stabilit foarte clar obiectivele şi activităţile pe care vor să le desfăşoare pentru colegii lor, în ideea de a-i învăța cum să fie schimbă-lume. Chiar dacă o mare parte din colegii lor nu au dorit să se implice în proiect, cele două fete au construit activităţi de interes, prin care să îi convingă pe colegi cât de util este voluntariatul. Motivația lor a fost foarte puternică, tocmai pentru că voluntariatul a schimbat foarte multe lucruri în viața lor în cadrul proiectului anterior finanţat de OMV Petrom”, au precizat reprezentanții ONG-ului Mare Nostrum.

„Voluntariatul ne-a ajutat să devenim mai active, mai încrezătoare, decise să facem o schimbare în jurul nostru. Am descoperit că și noi putem să luăm inițiativa”, spun cele două eleve.

„Am fost foarte surprinşi să vedem cât de motivate sunt cele două Ane, care ne-au devenit atât de dragi, în ultimele luni. Ne-au convins că merită să desfăşurăm acest proiect, într-un liceu în care, trebuie să recunoaştem, gradul de implicare în activităţi de voluntariat este destul de redus. Însă fetele sunt atât de muncitoare şi entuziasmate, încât vor face o treabă minunată, cu siguranţă. Din fericire, au parte de sprijinul necondiţionat al doamnei psiholog Monica Ciobotă, care ne-a susţinut foarte mult şi s-a implicat în toate activităţile desfăşurate. Deşi startul a fost greoi, iar echipa este foarte mică, suntem foarte încrezători în rezultatele acestui proiect şi le mulţumim partenerilor noştri, Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa, pentru că s-au gândit la noi şi în această ediţie“, spune Andreea Ștefania Ionașcu, coordonator departament Educație pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul ONG Mare Nostrum.

Proiectul “Voluntariatul în Comunitatea Ta!” este la a treia ediţie şi este iniţiat de Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa. Prin participarea ONG Mare Nostrum la acest proiect, se dorește promovarea conceptului de voluntariat, cât şi cel de dezvoltare durabilă a comunităţilor.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218