REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Două eleve din Sinoe s-au păruit în faţa şcolii

Două eleve din Sinoe s-au păruit în faţa şcolii

Replica API 20 noiembrie 2014 | 22:18 220

Poliţia a demarat o anchetă

Poliţia a demarat o anchetă

O elevă de 13 ani, de la Şcoala Gimnazială numărul 1 din Sinoe, a fost luată la bătaie de către o colegă, lovind-o cu pumnii şi picioarele. Colegii au intervenit şi le-au despărţit, însă aceasta s-a ales cu vătămări corporale. Despre cele întâmplate a fost sesizat atât directorul unităţii de învăţământ, cât şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, dar la ceva vreme de la producerea nefericitului eveniment. „A fost demarată o anchetă, iar cei implicaţi au fost deja sancţionaţi”, a declarat, pentru „Replica”, Cristina Ivan, purtătorul de cuvânt din cadrul ISJ. Din câte se pare, totul s-a petrecut în afara orelor de curs, marţi 18 noiembrie, între orele 11.00 şi 12.00, pe stradă şi nu incinta şcolii. Însă, chiar şi aşa, unii dintre colegi au filmat scenele, dar nu au anunţat cadrele didactice despre cele întâmplate. Cea care a sunat la şcoală a fost chiar mama elevei bătute. Miercuri, 19 noiembrie, cadrele didactice s-au renit în consiliu, alături de directoare, luându-se hotărârea ca fata care şi-a agresat colega să fie eliminată trei zile şi să-i fie scăzută nota la purtare. Sancţionat a fost şi cel care a filmat dar şi toată clasa pentru faptul că nu a anunţat despre eveniment. “Ieri (marţi, 18 noiembrie – n.r.) a avut loc, pe stradă, în afara orelor de curs. În una dintre pauze, de la 11.00 la 12.00, deci ei terminau la 13.00. Însă nu au anunţat pe nimeni, nici profesorul de serviciu, nici pe mine. Nu ne-au adus la cunoştinţă. Am fost sunaţi la orele 13.20 de către mama fetei bătute şi ni s-a adus la cunoştinţă, dar fără amănunte. De aceea, în această dimineaţă (miercuri – n.r.) la ora 7.30, eu am fost la şcoală, am chemat părinţii, Poliţia, copiii, am vorbit cu ei, s-au luat declaraţii. Au fost sancţionaţi. Cel care a ţinut uşa va fi eliminat pentru 3 zile şi să facă activităţi în şcoala, agresoara la fel, plus nota scăzută la purtare, la 7, şi fata care a filmat la fel. Dar toată clasa a fost sancţionată, este un avertisment, cu nota scăzută la purtare, la 9”, a declarat, pentru „Replica”, Mituţa Borcan, directorul Şcolii Gimnaziale numărul 1 din Sinoe. Din câte se pare, cele două fete nu prea se înţelegeau şi se şicanau, astfel pornind conflictul. Ancheta va continua şi în zilele următoare, poliţiştii urmând să ia măsurile ce se impun.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614