REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Două MARI PARCĂRI se vor amenaja în Piaţa Ovidiu… dacă Mircea DOBRE ajunge PRIMAR

Două MARI PARCĂRI se vor amenaja în Piaţa Ovidiu… dacă Mircea DOBRE ajunge PRIMAR

Replica API 15 august 2020 | 14:56 1438

Coordonatorul Pro România, Mircea Dobre, candidat la Primăria Constanța, împreună cu secretarul general adjunct, Răzvan Filipescu, candidat la președinția Consiliului Județean Constanța, au susținut vineri, 14 august. Mircea Dobre a prezentat noi proiecte pe care dorește să le implementeze în oraș daca va prelua mandatul de primar. Acestea vizează zona peninsulară a Constanţei şi centrul istoric al oraşului. De asemenea, în cadrul conferinţei, a fost prezentat şi candidatul la Primăria Cumpăna, în persoana lui Ionuţ Francisc Paloşi.

În zona peninsulară vor fi construite două parcări

“Ce se poate face din punct de vedere al circulaţiei, în centrul istoric?”, s-a întrebat Mircea Dobre. Iar răspunsul l-a găsit singur. Un nou proiect prezentat pentru îmbunătăţirea vieţii constănţenilor vizează construirea a două parcări, una în apropierea Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi cealaltă la intrarea în portul turistic Tomis. În total vor fi create 1400 de locuri noi de parcare. “Parcările vor fi la acelaşi nivel cu restul clădirilor din zonă, vor fi supraetajate pe 3 nivele, iar pe acoperişurile ambelor construcţii vor exista spaţii verzi. Vor exista, de asemenea, locuri destinate încărcării maşinilor electrice, dar şi ieşiri pietonale”, a declarat Mircea Dobre, candidat la Primăria Constanţa.

O problemă ridicată în cadrul conferinţei a fost cea a plăţii parcărilor. Coordonatorul Pro România a precizat că acestea vor fi parcări cu plată, însă vor exista atât o aplicaţie electronică, cât şi aparate unde se va putea efectua plata cu bani cash.

Promenada Verde va înlocui şoseaua de coastă

Potrivit declaraţiilor făcute în cadrul conferinţei, proiectul Promenada Verde va aduce 50.000 de metri pătraţi de spaţii verzi în oraş. “Promenada Verde va înlocui şoseaua de coastă care ar fi adus doar trafic intens, poluare şi zgomot”, a precizat Dobre. Conform datelor din proiect, promenada va avea o lungime de 5 kilometri şi va fi delimitată de portul Tomis şi de portul Diamant pe care autorităţile au promis că îl vor realiza, încă din 2016. De asemenea, vor fi create o alee pietonală şi o bandă pentru bicilete, delimitate de spaţiu verde. “După obţinerea terenurilor cu ajutorul instanţei sau prin exproprierea celor care le deţin în prezent, în maxim patru ani aceste proiecte pot fi realizate”, a mai declarat Mircea Dobre.

VIDEO:

Diana MAXIMIUC

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920