Două persoane au murit şi alte câteva au fost rănite după ce au fost înjunghiate, în Maastricht
Două persoane au murit şi alte câteva a fost rănite după ce au fost înjunghiate de către un individ în oraşul olandez Maastricht, potrivit Poliţiei locale, a relatat agenţia de ştiri De Telegraf, citată de site-ul cotidianului The Independent, citat de Mediafax.
”Două persoane murit şi alte câteva au fost rănite după ce au fost înjunghiate. În acest moment au fost demarate investigaţii.”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei locale.
Incidentul a avut loc în seara zilei de joi într-o zonă rezidenţială a oraşului Maastricht, situat la graniţa dintre Olanda, Germania şi Belgia.
Apelul lansat marţi de unul din liderii comunităţii evreieşti din Germania de a nu mai purta kipa (scufia...223
Aproape 500 de experţi şi 80 de miniştri din 72 de ţări vor dezbate miercuri şi joi, la Paris, pe marginea...180
Donald Trump şi Emmanuel Macron au vorbit marţi despre dorinţa lor de a se ajunge la un "nou" acord cu Iranul,...180
Cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva zeci au fost rănite în incendiul declanşat miercuri la...196

cer seninUmiditate: 77%
Vânt: 3.26 m/s din SSE
Presiune: 1023.72 milibari


Real Madrid a castigat cu 2-1 prima manșă a semifinalei Ligii Campionilor cu Bayern Munchen, disputată miercuri...461
Simona Halep s-a calificat miercuri seara în sferturile turneului Premier de la Stuttgart, reușind să câștige...1353
Majda Mehmedovic şi Cristina Neagu au un statut special în lotul lui CSM Bucureşti: sunt singurele care au evoluat...385
Gigi Becali i-a răspuns lui Gică Hagi, după ce "Regele" îl acuzase că se bagă peste antrenor. Patronul de la FCSB...1263

Teatrul de Stat Constanţa (TSC) vă invită la o serie de evenimente deosebite! Joi, este programat spectacolul de...274
Începând din luna aprilie, RAJA SA a pus la dispoziția abonaților săi platforma on-line Contul meu RAJA. Este vorba...652
În cursul zilei de miercuri, 25 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul...7006
La un pas de tragedie! Sensul giratoriu de la Agigea a fost martor la multe accidente, mortale sau ușoare. Totuși,...6876
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime (CN APM) Constanța a fost gazda unei conferințe desfășurate...599
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, la 25 aprilie 2018, o întrevedere cu omologul său israelian, Benjamin...808
Ambasadoarea Israelului la Bucureşti, Tamar Samash, declară, într-un interviu acordat AGERPRES, că ţara sa regretă...274
Odată cu venirea primăverii, în orașul Cernavoda se derulează mai multe lucrări. Prin Programul lucrări de...416
Un album cu cântece inedite ale lui Prince, genialul cântăreţ american care a murit la 21 aprilie 2016, la 57 de...168
SABROSO, lider de piaţă în Constanţa, pe domeniul restaurante, catering şi livrări la domiciliu, redeschide,...210
Regizorul, scenaristul, actorul şi producătorul de film american Martin Scorsese, unul dintre cei mai reputaţi...174
Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a stabilit, joi, 19 aprilie a.c., programul de proteste, ce va demara cu un...972
Primarul din Hârșova, Viorel Ionescu, tace și face. Edilul a mărturisit că așteaptă eliberarea tuturor...3206
Peste 3.000 de biochimişti, biologi şi chimişti din întreaga ţară se pregătesc de un amplu protest! După ce,...2291
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, consideră că este importantă creşterea...2365