REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.5° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Două persoane au murit şi două sunt la spital, după ce s-au izbit cu maşina de un TIR

Două persoane au murit şi două sunt la spital, după ce s-au izbit cu maşina de un TIR

Replica API 2 septembrie 2014 | 00:00 153

Accident groaznic la Hanul Morii:

Accident groaznic la Hanul Morii:

Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa într-un teribil accident rutier, produs pe DN2A, în zona Hanul Morilor de la Hârşova. Tragedia s-a petrecut din pricina neatenţiei, fiind vorba de un viraj în care şoferul nu s-a asigurat intrând astfel în coliziune cu un TIR. Traficul rutier a fost îngreunat mai mult timp, iar la faţa locului s-au derulat scene înfiorătoare: sânge, carne prinsă între fiarele contorsionate şi viaţa scurgându-se din trupurile sfâşiate.

"Sunt patru victime, o persoană decedată şi o alta aflată în stop cardio-respirator, fiind resuscitată, la Hanul Morilor din Hârşova. Am trimis patru echipaje, dintre care un echipaj cu medic", a declarat, pentru "Replica", dr. Ionuţ Cealera, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean din Constanţa, la scurt timp de la producerea accidentului rutier. Dacă un bărbat a decedat pe loc, celălalt a fost resuscitat preţ de minute bune de către cadrele medicale. În zadar, însă, decesul fiindu-i declarat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Prin urmare, bilanţul tragediei este următorul: doi bărbaţi au murit şi alte două persoane sunt la spital. Din câte se pare, accidentul rutier s-a petrecut din pricina neacordării de prioritate. Autoturismul a vrut să vireze la stânga către drumul ce duce la Topalu, însă nu s-a asigurat şi a intrat în coliziune frontală cu un TIR, care circula regulamentar, din sens opus. Nenorocirea a avut loc luni, 1 septembrie, la orele 12.15, când Costel Iulian Manea, de 38 ani, a condus un autoturism marca Skoda pe DN2A dinspre Constanţa către Hârşova şi, ajungând la intersecţia cu DJ 223, a efectuat viraj la stânga, nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu un autotren care circula din sens opus, fiind condus de Nicolae Ciolac, de 36 ani. Din accident a rezultat decesul lui Nicolae Stan, de 44 ani, şi al lui Viorel Stanciu, de 46 ani, ambii pasageri în autoturism şi rănirea uşoară a conducătorului autoturismului şi a pasagerei din dreapta faţă Elena Canciu, de 28 ani.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614