Două persoane infectate cu virus gripal au MURIT la Constanța
Două persoane au decedat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, ele fiind infectate și cu virusul gripal AH1. Potrivit cadrelor medicale, este vorba despre pacienți cu afecțiuni asociate, unii transferați de la Spitalul de Boli Infecțioase, care au fost depistați ulterior și cu gripă. Totodată, menționăm că persoanele nu erau vaccinate.
Pe lângă persoanele care și-au pierdut viața, altele sunt, în continuare, în stare gravă, fiind transferate pe Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Medicii au precizat că la mijloc este vorba despre mai multe afecțiuni! "Sunt două cazuri de deces, fiind vorba despre pacienți cu mai multe afecțiuni, internați ințial pe Secția de Cardiologie și Medicală. Trebuie menționat faptul că au fost depistați ulterior și cu virus gripal, dar cel AH1. Bărbatul, care era internat pe Cardiologie, avea insuficiență cardiacă clasa a 3-a. Al doilea pacient, o femeie de 42 de ani, era internată pe Medicală, obeză, cu mai multe afecțiuni asociate. Iar când s-au făcut toate analizele s-a găsit gripă virus AH1. Deci, erau pacienți spitalizați, cu mai multe afecțiuni între care și respiratorii, motiv pentru care am fost obligați să efectuăm analizele de rigoare. Și astfel a fost găsit prezent acest virus. Doamna era internată din data de 11 februarie, și cu o sângerare la nivel cerebral. Din păcate ambii au decedat. Precizăm că, în perioada aceasta, pentru orice pacient care are o disfuncție respiratorie, trebuie să efectuăm teste pentru depistarea virusului gripal", au declarat, pentru "Replica", cadrele medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Din păcate, spitalizate mai sunt și alte persoane în aceeași situație, între care și un bărbat transferat de la Spitalul de Pneumoftiziologie. De asemenea, medicii au precizat că pacienții nu erau vaccinați. Miercuri, 2 martie, a decedat unul dintre pacienți și celălalt marți, 1 martie, însă nici unul nu a fost internat cu diagnosticul "gripă", virusul fiind depistat în urma analizelor.

Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a învins-o în semifinalele turneului de tenis de la Toronto pe americanca Jessica...372
Nu sunt puține cazurile în care, în mai toate magazinele, clienții au avut parte de surprize neplăcute ca prețul...345
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române, la Constanţa,...317
Oana Lis face un apel disperat pentru salvarea fostului primar general al Capitalei. Viorel Lis a ajuns în cărucior cu...687


ConstanțaUmiditate: 73%
Vânt: 3.53 m/s
Presiune: 1007 milibari

Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a învins-o în semifinalele turneului de tenis de la Toronto pe americanca Jessica...117
David Popovici a devenit și campion european după ce a evoluat, sâmbătă, în finala probei de 100 m liber din...103
Sportivele române Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioane olimpice la Tokyo, au câştigat medaliile de aur,...207
Simona Halep, locul 15 WTA, şi Sorana Cîrstea, locul 38 mondial, şi-au aflat adversarele din primul tur la...411


În weekendul prelungit cu ocazia Zilei Marinei, Constanța va beneficia și de un spectacol de lumini, culoare și...698
Un accident rutier a avut loc în cursul dimineții de vineri, 12 august a.c., în jurul orei 04:30, la ieșire de pe...5247
Primarul orașului Constanța, Vergil Chițac, în cursul zilei de vineri, 12 august a.c., a organizat o conferință de...5736
CFR Călători a anunţat vineri că modifică temporar mersul trenurilor. Cei care au cumpărat bilete pentru perioada...578
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că foarte multe din amendamentele primite şi examinate...262
Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...277
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, în cadrul unei...227
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...293
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3549
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2815
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5341
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4164
Metallica, Mariah Carey, Rosalia şi Jonas Brothers se vor reuni anul acesta la New York pentru Global Citizen Festival,...231
Elton John ar putea continua să cânte în metavers mult timp după ce va renunţa la turnee, relatează miercuri...240
Basistul trupei The Pogues, Darryl Hunt, a murit la vârsta de 72 de ani, a anunţat marţi formaţia britanică de punk...225
Jurnalistul Victor Ciutacu a reacționat, pe Facebook, după ce, într-o emisiune, fostul lider social-democrat Liviu...712
Conducerea Republicii Moldova i-a obligat pe liderii transnistreni să anunțe Chișinăul despre deplasările lor în...749
Un bărbat înarmat și echipat cu vestă antiglonț s-a apropiat de sediul FBI din Ohio. Acesta a fugit după un schimb...505
Directorul FBI, Christopher Wray, a revenit miercuri asupra amenințărilor de pe rețelele de socializare la adresa sa...499
Un român în vârstă de 38 de ani a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc din landul german Saxonia-Anhalt,...711
Procesul patologic de ateroscleroză, de îngustare a arterelor coronare, este cel care stă la baza bolii coronariene...246
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...270
Un grup de cercetători din Italia a descoperit un vaccin anti-cancer capabil să declanşeze răspunsuri ale sistemului...490
Un număr de 6.469 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...537