REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
10.8° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Două saloane în care sunt trataţi copiii abandonaţi, renovate prin grija enoriaşilor

Două saloane în care sunt trataţi copiii abandonaţi, renovate prin grija enoriaşilor

Replica API 3 septembrie 2013 | 00:00 117

Caravana Sfântul Mina a ajuns la Spitalul Judeţean

Caravana Sfântul Mina a ajuns la Spitalul Judeţean

Copii lăsaţi în voia sorţii sau, mai exact, în grija statului. Numărul acestora rămâne constant, iar povestea este aceeaşi. Nu sunt destui bani pentru creşterea lor. Încă de la naştere unii copii sunt abandonaţi în spital. De aceştia are grijă personalul specializat de pe Secţia Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Primire Urgenţe Constanţa, care le-a rezervat două saloane. Aceste încăperi nu aveau însă cele mai bune condiţii pentru îngrijirea unor bebeluşi. Oameni de suflet s-au gândit să pună mână de la mână pentru a-i ajuta pe aceşti copii prin renovarea celor două încăperi. Prin caravana "Sfântul Mina", preoţii sfântului lăcaş cu acelaşi nume au făcut o colectă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai a bieţilor bebeluşi abandonaţi. "Am fost impresionat de entuziasmul credincioşilor. Planul a fost să angrenăm comunitatea pentru că acesta este rolul bisericii şi comunitatea poate deveni o forţă. Am renovat două saloane. Am schimbat geamurile, am văruit, am vopsit , am pus pardoseală, am pus jaluzele noi. Unii credincioşi au contribuit cu materiale de construcţii. Caravana "Sfântul Mina" are început, dar nu are sfârşit. De mâine avem în plan să renovăm Secţia Reanimare de la etajul 9 tot pentru copii", a declarat, pentru "Replica", Claudiu Banu, arhidiacon. Medicii de pe secţie consideră orice ajutor binevenit pentru aceste suflete mici. "Orice ajutor este binevenit. Sperăm să se repete acest ajutor. Pe secţie sunt 78 de copii, dintre care 5 sunt abandonaţi, dar mai sunt şi cazuri sociale. Vin, îi internează şi uită să-i mai ia acasă. Avem două cazuri de copii care au fost abandonaţi din decembrie anul trecut. Pentru unul dintre ei am găsit un asistent social", a declarat medicul Cristina Maria Mihai. Inaugurarea saloanelor a fost făcută în prezenţa doctorului medical al Spitalului Judeţean Constanţa, Cătălin Nicolae Grasa, şi a unui sobor de preoţi de la Biserica Sfântul Mina şi de la Arhiepiscopia Tomisului. Prezent la inaugurare, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a declarat: "A trebuit să venim la acest aşezământ spitalicesc unde vin cei mai mulţi din bolnavii din judeţul Constanţa. A avea grijă şi de bolnavi, dar şi de locul unde aceştia vin să se tămăduiască este o datorie sfântă. Iată Biserica Sfântul Mina care a trecut cu ajutoare la bolnavi s-a gândit să vină să facă lumină, să împodobească aceste saloane pentru ca atunci când vin bolnavii să fie curat, să fie frumos şi pentru că solidaritatea creştină este atât de binecuvântată de Dumnezeu şi dragostea de a ajuta în tot felul pe semenii este o binecuvântare, noi nădăjduim ca acest model, ca o biserică din fondurile donatorilor să înfrumuseţeze saloanele de la Spitalul Judeţean, cred că şi oameni de afaceri ar putea să ia exemplul acesta şi vom mai face astfel de colecte pentru ca spitalul nostru să fie cât mai primitor, ca cei ce vin aici să se simtă într-un loc unde nu le este lezată demnitatea. Şi iată medicii fac o jertfă frumoasă, o jertfă sfântă pentru semenii lor şi noi se cuvine să facem această jertfă. Biserica a avut spitale de la începuturile sale. Se ştie că Sfântul Vasile cel Mare a întemeiat multe spitale. Sfântul evanghelist Luca a fost doctor şi de suflete şi de trupuri. De aceea între slujitorii bisericii şi medici există o punte sfântă de legătură. Oamenii bolnavi au nevoie şi de doctori şi de preoţi şi între noi trebuie să fie armonie, de aceea suntem bucuroşi să fim primiţi astăzi de directorul medical al spitalului şi să aducem această ofrandă care este pentru noi o bucurie. Sperăm că această bucurie se va înmulţi şi vrem să o înmulţim şi să continuăm şi cu alte saloane aşa cum preoţii au adunat fonduri şi au dus la penitenciar cele necesare pentruz deţinuţi. Îl rog pe bunul Dumnezeu ca acest moment să-l primească în lăcaşurile sale şi în dragostea sa şi să ne dea nouă gânduri bune spre mai multe faceri de bine, spre a fi mai aproape de semenii noştrii. Felicităm pe slujitorii de la Biserica Sfântul Mina şi le urăm să continue această activitate frumoasă pe care o vor continua şi slujitorii altor biserici", a declarat, pentru "Replica", IPS Teodosie.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218