REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

DOUĂ unități MEDICALE au primit mai mulți BANI de la CONSILIUL JUDEȚEAN Constanța

DOUĂ unități MEDICALE au primit mai mulți BANI de la CONSILIUL JUDEȚEAN Constanța

Replica API 21 octombrie 2021 | 11:18 1447

Proiecte importante au fost votate de consilierii județeni, miercuri, 20 octombrie, în ședința ordinară. Printre acestea, aleșii județeni au votat majorarea bugetelor Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa și Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Agigea suplimentare necesară pentru a asigura plata salariilor personalului medical din cadrul unităţii sanitare. Totodată, bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa a fost modificat şi el fiind suplimentat cu 5.303.750 lei, pentru acoperirea cheltuielilor. Printre proiecte s-a votat și înființarea a patru noi locuințe protejate, iar consilierul județean din partea USR, Eduard Nedelcu, a fost ales ca membru în Consiliul de Administrație al Centrului Școlar „Albatros.”

Petre Enciu, Mihai Lupu, Stelian Gima

Consilierii judeţeni s-au reunit miercuri, 20 octombrie 2021, în şedinţă ordinară, pentru a dezbate şi vota cele 15 proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi şi un singur proiect înscris pe lista suplimentară. Printre acestea vă reamintim proiectele ce au vizat rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Județului Constanța precum și rectificarea bugetelor instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Judeţului Constanţa. Primul proiect de pe ordinea de zi a avut ca temă de discuție rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor Constanţa. În cazul acestei instituţii vorbim de o rectificare în sensul redistribuirii unor sume între articole bugetare, astfel că, bugetul rămâne la același nivel, respectiv 5.342.693 de lei. Aceste redistribuiri survin ca urmare a necesităţii şi oportunităţii închirierii unui imobil care să permită desfăşurarea activităţii DGEP în condiţii optime, într-o clădire cu strictă destinaţie, care să corespundă tuturor condiţiilor impuse de specificul activităţii.

Valoarea bugetului unităților sanitare din județ, majorate

Alte cinci proiecte de hotărâre au vizat rectificări ale bugetelor instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean Constanţa. În cazul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa, valoarea bugetului de venituri şi cheltuieli, propusă spre aprobare, este de 43.448.473 lei, majorat cu 1.206.400 lei, faţă de ultima aprobare a CJC, din care 631.306 lei reprezintă excedentul anului 2020, rămas neutilizat, şi care se reportează în anul 2021, conform normelor legale în vigoare.

Mihai Lupu

De asemenea, bugetul de venituri şi cheltuieli al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Agigea a fost rectificat prin suplimentarea cu suma de 113.000 lei, primită de la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa, suplimentare necesară pentru a asigura plata salariilor personalului medical din cadrul unităţii sanitare.

Eduard Nedelcu, numit în Consiliul de Administrație al Centrului Școlar „Albatros”

Printre altele, în ședință s-a votat și numirea unui membru temporar în Consiliul de Administrație al Centrului Școlar „Albatros” Constanța. Propunerile au fost: USR l-a propus pe Nedelcu Eduard, grupul PNL nu a avut propuneri, iar grupul PSD l-a propus pe profesorul Marius Liviu Petre. Eduard Nedelcu a primit 18 voturi pentru și 9 împotrivă, iar Marius Liviu Petre a avut 9 voturi pentru și 18 împotrivă.

Centrul Albatros

Protecția Copilului Constanța a primit peste 5 milioane de lei

Bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa a fost modificat şi el. Aici vorbim de o rectificare prin suplimentarea acestuia cu suma de 5.303.750 lei, pentru acoperirea cheltuielilor pe unele articole bugetare, precum şi pentru o mai bună gestiune a bugetului actual.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa

Patru noi locuințe protejate vor fi edificate în județ

Un număr de patru proiecte de o importanţă majoră pentru viaţa socială a cetăţenilor judeţului Constanţa au fost supuse astăzi dezbaterii şi votului consilierilor judeţeni. Acestea fac referire la înfiinţarea a patru servicii sociale cu cazare tip locuinţă protejată (maxim), pentru persoane adulte cu dizabilităţi, şi anume: “Casa Albatros Topraisar”, „Casa Daniel Techirghiol”, „Casa Iris Cumpăna” şi „Casa Liliana Techirghiol”. Aceste servicii au fost înfiinţate în scopul protecției familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi a unor grupuri sau a altor persoane aflate in dificultate şi nevoie socială.

Documentația serviciului public de transport judeţean plină de inadvertenţe?!

De asemenea, pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei CJC s-a aflat proiectul de modificare a Anexelor Hotărârii CJC Nr. 239/19.10.2021 privind serviciul public de transport judeţean de persoane. Acest proiect a fost supus dezbaterii publice continue, suferind numeroase modificări și completări, aduse ca urmare a solicitărilor primite, fiind completat inclusiv cu solicitările formulate în cadrul şedinţelor de dezbatere publică. În vederea efectuării modificărilor necesare, în limitele legii, documentaţia a fost transmisă către firma de consultanţă a acestui proiect, fiind observate unele inadvertenţe, între forma aprobată şi forma finală agreată, ce se impun a fi remediate. Hotărârea a fost adoptată cu 26 de voturi pentru şi 7 voturi împotrivă.

Muzeul de Artă şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, mai mulți bani de la CJC

Alte două proiecte de rectificări bugetare au vizat două instituţii de cultură aflate în subordinea CJC, respectiv Muzeul de Artă Constanţa şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Dacă în cazul celei din urmă, vorbim de o rectificare în sensul suplimentării bugetului cu suma de 300.000 lei, de la valoarea de 10.190.330 lei, la valoarea de 10.490.330 lei, în cazul Muzeului de Artă Constanţa, bugetul a fost diminuat cu suma de 80.000 lei, de la 2.565.000 lei, la 2.485.000 lei.

Video:

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
BANI ACEIA TREBUIAU DATI SPIT DE INF .ALTFEL AVETI DOAR MUUULT MARON LA GURA.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614