REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Douăzeci şi unu de cetăţeni străini, depistaţi la graniţa cu Ungaria

Douăzeci şi unu de cetăţeni străini, depistaţi la graniţa cu Ungaria

Replica API 29 septembrie 2020 | 10:34 1072

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, au depistat douăzeci şi unu de persoane, dintre care doi minori, cetăţeni din Turcia, Irak şi Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în vestul Europei.

În data de 28.09.2020, în jurul orei 22.30, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac – I.T.P.F. Oradea au depistat, la aproximativ 800 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, mai multe persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Cetățenii străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt douăzeci şi unu de persoane, cetăţeni din Siria, Turcia şi Irak.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din şaptesprezece bărbaţi, două femei şi doi minori. Cei nouăsprezece adulţi au vârste cuprinse între 20 şi 44 de ani, iar minorii sunt în vârstă de 11 luni, respectiv 14 ani. Aceştia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
De fapt ii aparam pe unguri de migranti. Astia raman la noi.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367