rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

DOVADA nevinovăției lui Vergil Chițac. Dosarul penal in rem, CLASAT

Procurorii constănțeni au decis clasarea dosarului cu privire la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, în ceea ce-l privește pe candidatul PNL la Primăria Constanța, Vergil Chițac.

Vergil Chițac

”Legat de nefericita întâmplare din martie, am primit clasarea dosarului in rem. Pentru cei care încă se îndoiau, aceasta este dovada incontestabilă a nevinovăției mele, integritatea nefiindu-mi niciodată pusă la îndoială. În cariera mea anterioară, am administrat patrimonii de peste 100 de milioane de euro și am dat bun de plată la peste 60 de milioane de euro, bani publici și europeni, fără să existe nici cea mai mică suspiciune legată de activitatea mea.

Vreau să mulțumesc acelora care m-au susținut în acele momente dureroase. De asemenea, îi chem alături de mine și pe cei care atunci m-au privit cu rezerve. Împreună facem Constanța puternică”, a transmis Vergil Chițac.

M.P.

miercuri, 8 iulie 2020884
Comentarii

57nelson(8 iul 17:27)
acest individ fara scrupule , un amiral care a vazut vapor doar in filme sau vizite la santierul din Galati , imediat dupa ce a fost ales pe listele pnl datorita consateanului sau cap mare dragomir , si-a dat demisia din pnl si a votat timp de trei ani si ceva alturi de psd si impicit de dragnea... acum l-a luat de bun hutzuca fara minte , mai mult promitandu-i si zapacitei de ovanezian sa fie pe liste la consilieri sau chiar parlament
28GRESIT !(8 iul 15:52)
ASTA NU E DOVADA NEVINOVATIEI ACESTUI PERSONAJ CI DOVADA ASERVIRII TOTALE A JUSTITIEI DE RAHAT DIN ROMANIA. DIN PACATE S-A DOVEDIT O DATA IN PLUS DACA MAI ERA NEVOIE CA SISTEMUL E BOLNAV CRONIC, IRECUPERABIL...
44Dl vibi(8 iul 15:39)
Sunteti excitat! Va trece dupa alegeri!
54Vivi(8 iul 12:20)
i-o sugi lu chitac?
15Ceteanul(8 iul 11:41)
Acum ceva timp dl Chitac facea un drum la Seatle in fieful democratilor.. La putina vreme venea cu o interventie pe FB - cita si argumenta pozitiv cartea lui Mueller in care Trump era facut agentul Rusiei. Ancheta la Washinghton s-a fasait si a iesit la iveala unul dintre complotisti - Dl Biden! Iata tabara dlui Chitac.
22NELI(8 iul 11:05)
Du-te ma, 100 de ani, de maimuta fomista ce esti. Cheam-o pe ma-ta aproape !
911Vivi(8 iul 09:35)
Sunteti pisati la cur jegosilor!!! Nu v a reusit combinatia asta prin care sa l stopati pe Amiral! Parc o sa va vad cum o sa racaiti la usa lui Chitac la Primarie si o sa incercati sa i o sugeti, pentru linistea voastra! Ce jeguri umane!!!
18hehe(8 iul 07:40)
usereilor degeaba va chinuiti. Stelica Ipocrica nu are vreo sansa!
1013jiji(8 iul 00:10)
chitac esti o zdreanta care nu o sa aiba succes niciodata in constanta
613tare asta(8 iul 00:07)
Noi nu vorbim de raspunderea penala, noi vorbim de cea morala si de simtul responsabilitatii. Asta cautam la oamenii politici.
mai mult...Politică
23 ian 02:34PoliticăCîţu: Numărul de teste nu e singurul indicator avut în vedere la luarea deciziilor. Lucrurile se îmbunătăţesc

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că numărul testelor şi al cazurilor pozitive de COVID-19 nu reprezintă...216

23 ian 02:34PoliticăPremierul Cîţu: Casierii din bănci şi supermarketuri vor intra în etapa III A de vaccinare237
23 ian 02:34PoliticăMarcel Ciolacu: Florin Cîțu a inventat turismul de vaccinare230
23 ian 00:00PoliticăAUR anunţă afilierea la familia politică europeană a conservatorilor şi reformiştilor

Copreşedintele AUR George Simion a anunţat, în contextul deplasărilor pe care le-a efectuat zilele trecute în...259

23 ian 22:45PoliticăMihai Tudose, PSD: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este o sinucidere asistată şi anunţată256
23 ian 00:03PoliticăCîmpeanu: „Regulile de distanţare din şcoli, stabilite printr-un ordin comun al miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei“439
23 ian 02:33PoliticăVictor Negrescu: „Sistemul educaţional a fost tratat ca un element secundar de multe guvernări“

Vicepreşedintele Comisiei de Educaţie din Parlamentul European, Victor Negrescu, a declarat joi că sistemul...213

23 ian 00:00PoliticăMinistrul Aurescu pledează pentru o prezenţă economică americană cât mai consistentă în România224
23 ian 00:05PoliticăCiolacu: Avem în continuare o criză sanitară evidentă, nedepăşită şi necontrolată496
23 ian 02:14PoliticăMinistrul Justiţiei: Nu am o fixaţie privind desfiinţarea SIIJ, nu voi face titlu de glorie din asta

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat, joi seară, că nu are o "fixaţie" în legătură cu desfiinţarea...356

23 ian 02:22PoliticăAdrian Gheorghe, numit în funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate734
23 ian 02:15PoliticăCiolacu îi răspunde Vioricăi Dăncilă: Oricâtă frustrare ai avea, nu poți să inventezi altă matematică518
Vremea
7° - 10.1° sâmbătă, 23 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 89%
Vânt: 4.72 m/s
Presiune: 1013 milibari

Loto
6/4926128124924
5/40422540921
joker41251383113
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 ian 00:00SportVictorii clare pentru CSM Târgovişte şi CSM Volei Alba Blaj, în Divizia A1

CSM Târgovişte şi CSM Volei Alba Blaj, primele două clasate, au câştigat clar primele lor meciuri jucate, vineri,...224

23 ian 00:00SportSepsi-SIC Sfântu Gheorghe, calificată în premieră în optimile EuroCup

ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe s-a calificat în premieră în optimile de finală ale competiţiei feminine de baschet...223

23 ian 00:00SportChindia Târgoviște vs Academica Clinceni 2-1 / Cele două echipe au făcut rocada în clasament

Formaţia Chindia Târgovişte a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Academica Clinceni, în...224

23 ian 00:00Sport​CM Handbal (m): Victorii pentru Portugalia, Franța, Norvegia, RHF și Egipt (Rezultatele zilei)

Portugalia, Franța, Norvegia (Grupa Principală 3), RHF și Egipt (Grupa Principală 4) au obținut, vineri, victorii...256

Local
23 ian 23:03LocalCOVID-19: 101 de CAZURI NOI la Constanţa, 2.699 pe țară

Până vineri, 22 ianuarie a.c., pe teritoriul României, au fost confirmate 706.475 de cazuri de persoane infectate cu...975

23 ian 23:04LocalINCIDENŢA cazurilor de COVID din municipiu a ajuns la 3,01

Incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus continuă să scadă. Potrivit datelor furnizate de către...895

23 ian 23:04LocalIndivid, PERICOL PUBLIC din CONSTANȚA, săltat de oamenii legii!

1507

23 ian 23:05LocalViceprimarul municipiului București, Stelian Bujduveanu, în vizită la Constanța

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, și viceprimarul, Ionuț Rusu, au primit vineri, 22 ianuarie a.c.,...742

23 ian 00:02LocalSLN: Peste 200 de navigatori, înregistrați în câteva ore în programul de vaccinare anti-COVID

Sindicatul Liber al Navigatorilor a inițiat demersul și împreună cu Asociația Națională a Agențiilor de Crewing...531

23 ian 23:03LocalConsilierii au aprobat înființarea societății Termoficare Constanța

Consiliul Local al Municipiului Constanţa a fost convocat în şedinţă extraordinară, vineri, 22 ianuarie 2021. Pe...1867

Politică
23 ian 02:33PoliticăVictor Negrescu: „Sistemul educaţional a fost tratat ca un element secundar de multe guvernări“

Vicepreşedintele Comisiei de Educaţie din Parlamentul European, Victor Negrescu, a declarat joi că sistemul...213

23 ian 00:00PoliticăMinistrul Aurescu pledează pentru o prezenţă economică americană cât mai consistentă în România

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut o discuţie online cu reprezentanţii conducerii Comitetului Evreiesc...224

23 ian 00:05PoliticăCiolacu: Avem în continuare o criză sanitară evidentă, nedepăşită şi necontrolată

496

Interviuri
15 ian 00:06InterviuriGeorge NICULESCU: ANRE nu a fost pregătită pentru LIBERALIZAREA pieței de ENERGIE! Video

1 ianuarie 2021 a adus cu sine liberalizarea completă a pieței de electricitate. Însă câți dintre consumatori...1832

12 ian 00:27InterviuriPrefectul COȘA: Întoarcerea la NORMALITATE este POSIBILĂ doar dacă ne VACCINĂM! Video

Noul an a venit cu speranţă şi încredere că vom trece cu bine peste această perioadă grea, însă reîntoarcerea...1802

19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

4667

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...3830

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

Mircea Dobre, candidat din partea Pro România la Camera Deputaților, a acordat un interviu ziarului Replica, în care...3363

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

3306

Monden
23 ian 00:00MondenTotul despre Denise Rifai, prezentatoarea emisiunii 40 de întrebări de la Kanal D

Denise Rifai este una dintre cele mai apreciate apariții de pe micul ecran. Prezentatoarea TV s-a făcut remarcată...469

23 ian 00:00MondenMarius Manole, critici la adresa TVR, după ce conducerea ar fi refuzat să îl plătească: „Mi-au spus că nu sunt bani“

Asta după ce, în luna noiembrie a anului trecut ar fi trebuit să înceapă filmările unei producții. Însă...225

23 ian 00:00MondenJennifer Lopez, surprinsă de paparazzi într-o postură indecentă

315

Mapamond
23 ian 00:00MapamondGermania: Un bărbat a murit după ce s-a reinfectat cu COVID-19

Un bărbat care s-a infectat a doua oară cu COVID-19 a murit în sudul Germaniei, au anunţat oficialii locali, acesta...229

23 ian 00:00MapamondCoronavirus: Suedia extinde o serie de restricţii până la 7 februarie

Guvernul suedez a decis joi prelungirea până la 7 februarie a restricţiilor impuse pentru limitarea răspândirii...218

23 ian 00:00MapamondGrecia: Noi manifestaţii ale studenţilor împotriva prezenţei poliţiei în universităţi

207

23 ian 00:00MapamondFrontex spune că nu a găsit dovezi în dosarul respingerii unor migranţi în Marea Egee

Consiliul de administraţie al Agenţiei Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex) a...230

23 ian 00:00MapamondPolonia primeşte medici din Europa de Est pentru a acoperi deficitul de angajaţi din sănătate

Polonia a acordat joi licenţe pentru cinci doctori din Belarus şi Ucraina în baza unei noi proceduri simplificate,...211

23 ian 00:00MapamondIsrael: Rata de reproducţie 'R', pentru prima dată sub 1 de la debutul vaccinării

239

Sănătate
23 ian 00:00SănătateDiabetul și răceala: ce măsuri trebuie să ia diabeticii când se îmbolnăvesc

Răcelile din timpul iernii - mai ales că, de multe ori, nu răcim o singură dată în sezonul rece, ci de mai multe...226

23 ian 01:00SănătatePudra kale: ce este, ce beneficii are și cum o poți consuma

Cred că până acum ai auzit o mulțime de lucruri minunate despre kale, unul dintre cele mai bune superalimente din...206

23 ian 00:00Sănătate15 ponturi care te ajută să slăbești fără cura de slăbire

248

23 ian 00:00SănătateStudiu: Dieta cu conținut scăzut de carbohidrați scade riscul de boli oculare

O dietă cu conținut scăzut de carbohidrați și cu conținut mai mare de grăsimi sănătoase și de proteine...210

23 ian 00:00SănătateAlimente care cresc imunitatea la copii: ce e bine să mănânce în sezonul rece

În anotimpurile reci, cu toții devenim mai sensibili, inclusiv copiii, motiv pentru care e bine să ne pregătim din...216

23 ian 00:00SănătateCele mai comune efecte adverse ale tratamentului hepatitei C

Hepatită C este o afecțiune tratabilă și chiar vindecabilă. Întrucât hepatită C este o afecțiune care poate...211

23 ian 00:00Sănătate4 alimente pe care nu e bine să le consumi reîncălzite

E un obicei rămas, cum s-ar spune, din bătrâni, să gătim mai multă mâncare decât pentru o singură servire,...250

23 ian 00:00SănătateStudiu: Un dezechilibru la nivelul florei microbiene intestinale se află la originea Alzheimer

Un dezechilibru al microflorei intestinale este asociat cu dezvoltarea în creierul uman a plăcilor de amiloid,...213

23 ian 00:00SănătateDe ce este important un sistem endocrin echilibrat

194

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT