REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Dragnea vrea să "taie" din sancţiunile inspectorilor ANAF

Dragnea vrea să "taie" din sancţiunile inspectorilor ANAF

Replica API 28 octombrie 2017 | 00:29 335

Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, propune modificarea cadrului legal în care inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală și cei ai Direcției Generale Antifraudă își desfășoară activitatea, notează Agerpres.

El a declarat, joi seară, în cadrul unei emisiuni la România TV, că, în baza noilor prevederi legale, inspectorii fiscali și inspectorii antifraudă nu vor putea aplica sancțiuni decât dacă vor face dovada clară că persoanele fizice sau juridice controlate au avut intenția clară de a încălca legea.

"Se introduce o prevedere foarte simplă, care este peste tot în lume și care pleacă de la prezumția de nevinovăție. Pleacă, de asemenea, nu de la suspiciuni rezonabile, ci de la probe indubitabile. (...) Se poate lua o măsură în condițiile în care inspectorul, după administrarea probelor, poate demonstra, dincolo de orice dubiu, că agentul economic știa sau ar fi putut să știe. Este un pas important și care ar trebui extins în toate domeniile", a afirmat Dragnea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
un sovietic ca dracnea NU are cum sa tina cu afaceristii daca zice ca va limita abuzurile anf va fi exact invers, le va da si mai multa libertate la furat si jefuit firmele mici si corecte ptr a aduce banii necesari la pensii speciale, o suta de mii de ghertoi speciali mari pupatori de cururi rosii comuniste iau pensii cat toti restul de patru milioane, voi chiar credeti ce zice taranetele ala cu pamant in buletin, sper sa-l debarce ai lui si sa-l trimita definitv la lada de gunoi, nu merita reciclat, un coclara cu dinti stricati
2
1
trebuia de mult introdusa aceasta prevedere pentru ca in acesti ani s-au facut abuzuri de ANAF si in loc sa colecteze bani la bugetul de stat au facut numai dosare penale cu sume constatate dar niciodata incasate daca citesti un raport de inspectie fiscala nu intelegi nimic doar specialistii ...
1
3
Cat tupeu si marsavie are condamnatul si dictatorul Dragnea !? Vrei sa-ti ramana averea intacta HOTULE !
5
1
Dar nu vrei tu,puscariasule sa ne scutesti cu fata ta de dictator betiv,si sa mergi direct unde trebuie sa fii ,la puscarieee,,acolo poti sa Tai ce vrei,poti sa-ti Tai si scula,CA n-o sa-ti Mai trebuiasca,puroi ce esti
8
0
dta realizezi aberatiile pe care le emiti, daca puterea dle de perceptie a ceea ce se petrece in tara de cand acest nemernic, puscarias, caci intr-un final, sper eu nu prea indepartat, acolo sa ajunga- la puscarie- nu are nimic cu pensionarii in afara de faptul ca sunt o masa usor manipulabila si, cu regret constat, nu prea mai au demnitate si onoare - esentiale ptr a putea tine fruntea sus. Te inseli amarnic dle iar daca dta privesti anumite televiziuni sclavele acestui puscarias si a haitei lui de hoti- acesta este rezultatul tau PACAT
7
0
Ma futu-te in gura si PE tine si PE toata familia ta de puturosi,si Hoti,iar ai fugit de la nebuni,adica de la Palazu,?Mai bolnavule,Mai obsedatule sexual de osinza lu Servil,si de cururile ciumelor rosiii,Mai milogule,cersetorule,dute la munca,nu sta si pupi in cur toata ziua nespalatii si puscariasii din PSD
12
0
Este o veste foarte binevenita si gandita bine. Dragnea si numai el stie programul de guvernare, el este viitorul presedinte al Romaniei. Partidul socialist face totul pentru bunastarea detinutiilor de aceea votati si sustineti PSD voi proletarii si pensionarii din toata tara uniti-va acum pentru binele celor care sufera in celule tristi si sarmani. Doar PSD poate sa schimbe ceva la Mangalia si in Tara
1
12

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614