REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Dragomir pofteşte primarii să migreze la PSD: Să vină la mine

Dragomir pofteşte primarii să migreze la PSD: Să vină la mine

Replica API 2 septembrie 2014 | 00:00 141

Se deschid porţile partidului

Se deschid porţile partidului

Guvernul a adoptat în şedinţa extraordinară de joia trecută proiectul de ordonanţă de urgenţă care le permite aleşilor locali să opteze în termen de 45 de zile pentru partidul din care doresc să facă parte, fără a-şi pierde funcţiile obţinute în alegeri. Opoziţia a reacţionat vehement, anunţând că va ataca ordonanţa la toate forurile posibile şi a atras atenţia că primarii care pleacă la PSD sau alte partide aflate la putere, riscă să îşi piardă mandatele. La nivelul judeţului Constanţa, liberalii se declară convinşi că nici un primar PNL nu va sări în barca PSD. La fel şi PDL. Întrucât publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial a întârziat, Opoziţia a reacţionat prompt, comentând că există posibilitatea ca PSD să-şi fi retras documentul. Indiferent cum stau lucrurile, la nivelul judeţului Constanţa au şi apărut speculaţii cum că mai mulţi primari au început negocierile cu PSD. "Primarul liberal de la Cogealac, Gheorghe Alexa, şi alţi aleşi locali s-au întâlnit cu social-democratul Cristinel Dragomir, să stabilească în ce condiţii se pot înscrie la PSD", au spus surse democrat-liberale. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, care este şi lider PSD, neagă însă: "Ordonanţa a apărut joi-vineri, apoi a venit week-endul, când era să mă întâlnesc? N-a venit nici un primar la mine, n-am negociat nimic. Nici nu am sesizat să fi apărut ordonanţa în Monitorul Oficial. Când apare, primarii care doresc să vină, să vină. Îi aşteptăm cu uşa deschisă", a spus Dragomir.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367