REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.6° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Dragomir: Uşile PNL sunt larg deschise, inclusiv pentru Delicoti

Dragomir: Uşile PNL sunt larg deschise, inclusiv pentru Delicoti

Replica API 5 iunie 2013 | 00:00 103

Primarul din Poarta Albă, democrat-liberalul Vasile Delicoti, destituit din funcţie de prefectul Constanţei, Eugen Bola, pentru incompatibilitate, are uşile deschise la PNL. Preşedintele PNL Constanţa, George Dragomir, susţine că ar fi existat o discuţie în acest sens, dar care până acum nu s-a concretizat. "Am vorbit demult. Discuţia a avut loc înainte de alegerile locale şi nu s-a concretizat. De atunci nu am mai vorbit pe acest subiect. Cu domnul Delicoti nu m-am văzut de foarte mult timp, nu am avut întrevederi nici în biroul meu, nici pe stradă, nici la restaurant. Nu am ceva împotriva dumnealui, chiar dacă are problema aceea. Eu îl apreciez ca om", a declarat, pentru "Replica", George Dragomir, preşedintele PNL Constanţa. În cazul în care Delicoti se va hotărâ să părăsească PDL pentru a trece în barca PNL, Dragomir spune că: "Uşile de la PNL sunt larg deschise. De-a lungul timpului au venit oameni la PNL şi de la alte partide. Dacă domnealui îşi doreşte, nu sunt probleme, însă acum nu au fost discuţii în acest sens".

A.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218