REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Drama românilor morţi în Ungaria. Cei nouă au lăsat în urmă familii cu zeci de copii

Drama românilor morţi în Ungaria. Cei nouă au lăsat în urmă familii cu zeci de copii

Replica API 23 mai 2018 | 00:00 170

Toţi cei nouă ocupanţi ai microbuzului care a provocat un accident marţi seară în Ungaria sunt cetăţeni români, informează Ministerul de Externe, care va plăti repatrierea trupurilor victimelor. Oamenii care au pierit în accident au lăsat în urmă familii numeroase, cu situaţii deosebit de grele.

UPDATE Primarul comunei Mica (Mureş), din care provin patru dintre victimele accidentului produs în Ungaria, a declarat pentru News.ro că o familie şi-a pierdut doi fii şi nora, iar tatăl băieţilor a scăpat doar pentru că s-a întors în ţară cu maşina, nu cu microbuzul implicat în accident. De asemenea, primarul spune, referindu-se la două dintre victimele care proveneau dintr-un alt sat, Agrişeu, că erau soţ şi soţie şi aveau 7 copii.

Primarul comunei Mica, Szekely Ladislau, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că de dimineaţă a vizitat două familii care au pierdut patru persoane în accidentul din Ungaria soldat cu nouă morţi.

”Patru dintre victime erau din comuna noastră. Şoferul era din satul Deaj, iar alţi doi bărbaţi tineri şi o femeie erau din satul Căpâlna de Sus, din aceeaşi familie. Am vizitat rudele îndoliate de dimineaţă, pentru a le asigura de tot sprijinul. Este multă durere, vă daţi seama, o singură familie a pierdut trei oameni dragi, doi băieţi şi pe nora. Sunt romi, am vorbit cu tatăl băieţilor, care a fost şi el la muncă în Slovenia, însă s-a întors cu maşina acasă, nu cu microbuzul, şi a ajuns cu doar două ore înainte. E foarte îndurerat... Au lucrat toţi în agricultură, pe o plantaţie de hamei şi veneau acasă cu bănuţii strânşi, că au mare nevoie, e o familie cu greutăţi ”, a povestit primarul.

Edilul spune că şoferul făcea transport internaţional de persoane cu microbuzul său şi mai avea un magazin alimentar în sat.

”Şoferul avea asigurare atât pentru microbuz cât şi pentru pasageri. Am şi luat legătura de dimineaţă cu asiguratorul şi mi-a confirmat că va plăti daune pentru familiile tuturor celor nouă victime decedate, conform contractului”, a spus primarul comunei Mica.

Conform sursei citate, un alt pasager mort se trăgea din comună, însă s-a mutat în Agrişeu, localitate care este tot din judeţul Mureş şi de unde erau şi celelalte victime.

”Ceilalţi cinci morţi erau din Agrişeu, unul se trăgea tot de la noi din comună. Şi acolo e necaz mare, am aflat că în microbuz erau mama şi tatăl a şapte copii, care au rămas acum orfani”, a spus edilul.

Szekely Ladislau a declarat că cele două familii din care proveneau victimele din Deaj şi Căpâlna de Sus vor primi sprijin financiar de la Primăria Mica.

Citește mai mult pe Rtv.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
se intampla pentru ca analfabeti la propri si redusi mintal tot la propriu au obtinut dreptul sa conduca o masina care de fapt e arma letala daca vrei.Imi cer scuze cu remarca dar am intalnit orangutani la volan care conduceau intr-un stil sinucigas de neinchipuit pentru un om sanatos la cap.Nu stiu ce si-a inchipuit omul asta cand a condus cu ochii la telefon.Pacat,Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca.
1
0
au murit pe manele si din prostia unuia
2
1
Pai erau romi sau romini?
4
1
Au iesit rromanii in ieuropa ca ie dreptul lor si transmiteau laiv pe feisbucul de pe smartfonul luat in rate. Cand sa mai fie atent si la drum???
4
1
Care 2 secunde? O milisecunda poate.
6
0
Tot carnagiu asta , fiindca sofer-ul , statea cu telefonu in mana , pe facebook....si pietonii , fac la fel . Parca ar fi zombii . S-au dus , 9 vieti , in doua secunde .
7
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367