REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Ducesa de Cambridge a debutat pe Instagram

Ducesa de Cambridge a debutat pe Instagram

Replica API 22 octombrie 2019 | 00:00 321

Catherine, ducesă de Cambridge, a debutat duminică pe Instagram publicând primele sale mesaje pe această reţea de socializare, distribuite pe contul Kensington Royal, ce conţin fotografii realizate în timpul unei vizite pe care a efectuat-o alături de soţul ei, prinţul William, la un orfelinat din Pakistan, informează contactmusic.com.

Cuplul princiar britanic a efectuat o a doua vizită la orfelinatul SOS Children's Village din Lahore, Pakistan, joi, după ce avionul în care se aflau ducele şi ducesa de Cambridge, Airbus A330 RAF Voyager, a fost obligat anuleze de două ori procedurile de aterizare în Islamabad şi să se întoarcă în Lahore din cauza unei furtuni puternice.

După revenirea lor în Lahore, prinţul William şi soţia lui au decis să se întoarcă la acel orfelinat - care găzduieşte 150 de băieţi şi fete provenind din medii defavorizate - şi să petreacă mai mult timp alături de acei copii, pe care îi vizitaseră deja prima dată în dimineaţa aceleiaşi zile. Cu acea ocazie, cuplul princiar britanic a asistat la o mică petrecere organizată în orfelinat pentru a celebra aniversarea comună a trei copii.

Într-un mesaj publicat pe contul Kensington Royal, ducesa de Cambridge a distribuit o serie de fotografii realizate în timpul turneului, inclusiv o imagine care îl arată pe prinţul William în timp ce se îmbrăţişa cu doi băieţi de la National Cricket Academy şi o alta care o arată pe soţia lui în timp ce râdea alături de un grup de fete.

"Comunitatea de la SOS Village este construită în jurul conceptului de familie - pe cea mai bună familie posibilă pe care puteţi să o imaginaţi -, în care toţi angajaţii lucrează împreună pentru a îi îngriji, iubi şi proteja pe copiii aflaţi în grija lor", a scris ducesa de Cambridge în mesajul care însoţeşte acele fotografii.

"Aceşti copii vulnerabili, dintre care mulţi au trecut prin circumstanţe traumatizante, sunt crescuţi în acest mediu iubitor şi pot să dezvolte acest tip de relaţii de calitate de care au atât de mare nevoie pentru a creşte armonios", a adăugat soţia prinţului William.

În timpul primei sale vizite la orfelinat, ducesa de Cambridge a spus că adolescenţii, copiii şi instructoarea lor i-au reamintit ei şi soţului ei "exact ce înseamnă o familie" şi a lăudat fundaţia de caritate pentru îmbunătăţirea vieţilor acelor orfani, cărora le oferă "o şansă mai bună în viaţă".

"De când ne aflăm în această săptămână în Pakistan, eu şi William am avut mai multe ocazii să vedem modul în care familia se află în centrul culturii voastre. Părinţii, copiii, mătuşile, unchii şi bunicii joacă cu toţii roluri importante - ne-aţi amintit exact ce înseamnă o familie"

"Ne-aţi arătat, de asemenea, că nu este pur şi simplu doar un termen care descrie relaţia dintre rudele de acelaşi sânge. În schimb, este un cuvânt care descrie toate acele legături speciale pe care le avem cu aceia care ne fac să ne simţim în siguranţă şi sprijiniţi. Calitatea acestor relaţii este elementul care contează. La începutul acestui an vorbeam despre faptul că este nevoie de un sat întreg pentru a creşte un copil. Satul pe care noi l-am văzut aici este cea mai bună reprezentare a acelui ideal pe care aş fi putut să mi-l imaginez. Aţi creat un cămin, în care copiilor le sunt oferite iubirea, protecţia şi sprijinul care le vor permite să beneficieze de o şansă mai bună în viaţă", a adăugat ducesa de Cambridge.

În timpul acestui turneu oficial de cinci zile în Pakistan, cuplul princiar britanic a vizitat şi un sit sfânt vizitat în 1991 de mama prinţului William, prinţesa Diana, Moscheea Badshani, dar şi spitalul oncologic şi centrul de cercetări medicale Shaukat Khanum.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920