REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Dumitru Dedu este convins că mai ia un mandat

Dumitru Dedu este convins că mai ia un mandat

Replica API 4 iunie 2012 | 00:00 214

Primarul din Mircea Vodă,

Primarul din Mircea Vodă,

Mai este doar o săptămână pănă la finalul mandalui, aşa că şefii administraţiilor locale se zbat să ducă la bun sfârşit proiectele pe care le-au început. La fel face şi Dumitru Dedu, din Mircea Vodă, care are în curs de finalizare trei proiecte. Între timp, spune el, se chinuie să facă faţă atacurilor din partea contracandidaţilor, care s-au unit împotriva lui. ,,Suntem pe punctul de a finaliza reabilitarea şi extinderea şcolii din Satu Nou. Este extinsă cu încă trei clase, are toalete în interior. Avem în curs de finalizare pietruirea străzilor. Întrucât a fost vremea ploioasă, nu s-au putut termina, însă mai avem doar trei kilometri de pietruit şi vom fi gata. Mai mult, am început o nouă şcoală cu etaj în Mircea Vodă. Se prevede, conform constructorului, ca lucrarea să fie gata în decembrie, însă sper ca până în octombrie să fie gata", a declarat, pentru "Replica", Dumitru Dedu, primarul din Mircea Vodă. Cât priveşte modul în care se desfăşoară campania la Mircea Vodă, edilul nu este prea mulţumit. "Eu duc o campanie decentă, fără jigniri, spre deosebire de contracandidaţii mei care tot vorbescc şi amintesc despre dosarul meu. Am avut sânge în instalaţie şi am vrut să dau teren la oameni, dar am deranjat. S-au unit toţi contracandidaţii împotriva mea, însă lumea va hotărî. Sunt ferm convins că voi reuşi să iau şi acest mandat", a spus Dedu, care a ţinut să transmită şi un mesaj concetăţenilor: ,,Să aibă încredere în mine, pentru că sunt omul faptelor, nu al vorbelor. Sunt omul devotat localităţii şi cetăţenilor".

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218