REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.3° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
19.3° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Dumitru Nancu este noul director general al Radionav: ce proiecte are

Dumitru Nancu este noul director general al Radionav: ce proiecte are

Replica API 4 septembrie 2014 | 00:00 282

Numit pe baza ordonanţei 109

Numit pe baza ordonanţei 109

Radionav (Staţia Română de Coastă -Constanţa Radio), instituţie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, are un nou director general. Este vorba despre Dumitru Nancu, fost secretar de stat şi membru în Consiliul de Administraţie al Aeroportului Constanţa. Dumitru Nancu a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, că a fost selectat pentru acest post în baza ordonanţei 109 privind managementul privat al companiilor de stat, a susţinut concursul organizat de instituţie (notat cu 9,94) şi a primit, pe data de 28 august, ordinul de numire. "Am fost selectat la momentul când mi-am pus dosarul, pentru mai multe companii, între care şi Oil Terminal, dar şi Radionav. Am fost director al Agenţiei pentru ANL-uri, mă întorc acum la Constanţa", a declarat Nancu. "Am analizat problemele companiei, despre care pot să vă spun, cu regret, că nu are bugetul aprobat, deşi acest lucru trebuia să se întâmple acum câteva luni de zile. Are un buget total de 4,5 milioane, din care 3,6 reprezintă subvenţie de la stat. Eu vreau să schimb lucrul acesta. În proiectul cu care m-am prezentat la concursul pentru Radionav am propus ca în perioada 2014-2020 să încercăm accesarea de fonduri europene. Compania este eligibilă, am pregătit deja şi 3 proiecte", a mai spus Nancu. În ceea ce priveşte directorul adjunct, Radu Gheorghiţă, care a fost repus pe funcţie ca urmare a unui proces, în cadrul căruia a câştigat şi salarii comensatorii, Dumitru Nancu spune că va analiza situaţia şi că, din punctul său de vedere, nu ar trebui ca statul să plătească o eroare a unor foşti directori generali ori, eventual, a juristului companiei: "Interesant este că, imediat după numirea mea, juristul a intrat brusc în concediu", a conchis Nancu.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218