REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Dunca, ANPC: „Foarte multe lipsuri pe litoral. Schimbăm inspectorii, să nu se împrietenească cu agenții economici”

Dunca, ANPC: „Foarte multe lipsuri pe litoral. Schimbăm inspectorii, să nu se împrietenească cu agenții economici”

Replica API 26 iunie 2015 | 23:12 206

Condiţii deficitare în mai multe hoteluri şi restaurante

Condiţii deficitare în mai multe hoteluri şi restaurante

Marius Dunca

Sezonul estival a debutat așa cum ne-a obișnuit în fiecare an, cu bune și cu rele. Țigăneala din stațiunile de pe litoral nu mai sunt un secret pentru nimeni, iar inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor susțin că și-au asumat rolul de combatere a neregulilor. Miercuri, trei operatori economici au fost amendați, printre care restaurantul Azur, care a și fost închis, ca semnal pentru colegii lor: amenzile vor curge pe bandă, dacă nu este respectată legislația. Joi, situația s-a repetat în stațiunea Mamaia, unde inspectorii au dat năvală la alți operatori economici. Tot atunci, președintele ANPC, Marius Dunca, aflat la Năvodari, a anunțat că va lua și taberele la „bani mărunți”.

„Din păcate, observ aceleași lucruri pe care le-am găsit anul trecut. Operatorii economici nu înțeleg că trebuie să respecte legislația și, în primul rând, să se respecte consumatorul. Respecți consumatorul, este un respect și pentru țară. Anul trecut, au fost sancțiuni în valoarea de 1,2 milioane lei. Numai ieri am sancționat trei operatori economici cu 5.000 lei, cu măsuri complementare de remediere a deficiențelor. Am înțeles că și astăzi colegii mei au descoperit la câțiva operatori economici aceleași lucruri pe care le-am descoperit noi ieri. Uitându-mă în lista problemelor, principalele aspecte reclamate de consumatori anul trecut, am văzut că există și tabere pentru copii și vom verifica și taberele. Am văzut că li s-a prezentat cazare la trei stele și când au ajuns la hotel era doar de o stea. Lipsă coșuri, lipsă prosoape în cameră, un preț afișat pe site și altul când au ajuns la recepție. Sunt, din punctul meu și al ANPC de vedere, deficiențe și foarte multe lipsuri. Aș vrea să înțeleagă operatorii economici că nu putem accepta asemenea condiții și cu nerespectarea prevederilor legale. Să nu uite că pot pune în pericol viața și sănătatea noastră. În acest an avem comandament pe litoral, trei locații, Mamaia, Jupiter și Costinești. Număr de telefon la fiecare locație. Ducem împreună cu Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor o campanie de informare, împărțim flyere ca să aducem la cunoștință consumatorii să sesizeze neregulile când consideră că li s-au încălcat drepturile. Pot să sune la 021.9551, să apeleze cu încredere, pentru că nici noi nu putem știi toate aceste lucruri”, a spus Dunca. Acesta a mai precizat că, pe litoral, vor fi detașați inspectori și din alte localități din țară, care vor fi schimbați periodic. „Vor fi detașați și inspectori din țară. 18 inspectori, la două săptămâni îi schimbăm, ca să nu se împrietenească cu operatorii economici, că nu este bine. Avem dreptul de a refuza un produs dacă considerăm că are un miros, că are un aspect care nu e ceea ce știm noi, avem dreptul să refuzăm. Consumatorul să facă repede o sesizare la ANPC, ori intră pe site la anpc.gov.ro, ori 021.9551, ori pe cabinet@anpc.ro, avem mai multe. Trebuie să învățăm că trebuie să scoatem în evidență toate aceste lucruri. Apoi, operatorul economic să nu uite că în primul rând este consumator și apoi este director, acționar sau șef de unitate, ce-și dorește dânsul să fie”, a mai spus Dunca.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218