REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

După defilarea de Ziua Constanţei, vicele Răsăuţeanu i-a făcut cinste lui Făgădău!

După defilarea de Ziua Constanţei, vicele Răsăuţeanu i-a făcut cinste lui Făgădău!

Replica API 22 mai 2018 | 00:00 287

Ziua Constanței a fost marcată luni, 21 mai, de Sfinţii Constantin şi Elena. Primăria municipiului a organizat doar două evenimente: o paradă care a început la ora 16:00, dar şi o ceremonie în Piața Ovidiu, de la ora 17:00. Au mărşăluit pe străzile oraşului elevi şi liceeni, militari, oficialităţile urbei: primarul Decebal Făgădău, viceprimarii, prefectul Ioan Albu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa Horia Ţuţuianu şi aşa mai departe.

După „istovitoarea” misiune, şi anume să arate că oraşul e viu şi îşi serbează ziua, o parte dintre aleşii locali s-au retras la localul Bueno. Au avut şi motiv, dar nu Ziua Constanţei, ci ziua de nume a viceprimarului Costin Răsăuţeanu. De altfel, vicele a fost mai mult preocupat să răspundă la telefon celor care au ţinut să îl felicite cu ocazia onomasticii, aşa cum se poate sesiza din imaginea de faţă!

A.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cine este doamna ce nu doreste sa fie activa in poza?
0
0
Rusine primarului, rusine consilierilor pentru mizeria din orasul Constanta! Ei defileaza si noi platim taxe.
3
0
Cand sa te votam veneai prin cartiere promiteai locuri de parcare, spatii verzi locuri de joaca . Unde sunt bulanule ?
3
0
Am fost la plimbare in Mamaia si in fata marelui imobil de lux Caelia au sarit pe noi 3 caini vagabonzi marimea XXXL plini de spume la gura si foarte agresivi. Deci in inima statiunii Mamaia poti sa mori sfasiat de cainii vagabonzi. Ce faceti dvs. dle primar Fagadau, nu veniti si dvs. la o plimbare pe jos la Caelia in fata, cine site, poate va sfasie cainii vagabonzi si scapam si de dvs. si de clica de makedohotii Constantei. Turbatilor, politicieni de kkt !
6
1
Rusine Rusine Rusine Confort Urban fura banii nostri
6
1
Ce e usr? In constanta?
7
4
Ati sters articolul cu mitingul organizat de USR.De ce ?????!!!!!!
7
3
acest ras este jalnic, la casa Italiana pute a pisat de tb sa-ti tii respiratia, acolo, trotuar nu mai exista, in tot orasul stau cladirile sa pice, dar NOI DEFILAM, rusine acestui primar care l-a pupat in cur pe Mazare, este la fel ca el, macar sa plece dracului si asta in Madagascar sa ne lase in pace. Toata lumea care vine vara pe litoral se mira de mizeria in care se scalda Constanta. Inca o data RUSIIINE primarului.
12
0
De ce nu-l somati voi Replica pe primarul asta minunat pe care l-ati ales cu refacerea CAZINOULUI care este singura emblema a Constantei?
14
2
nu ati pus o floare in oras...totul este urat...gri...tern...abandonat...fara parcuri...fara locuri de joaca pentru copii...fara parcari amenajate....totul sub orice critica...dar defilam...Constanta a ajuns cel mai mizerabil oras...construim mall-uri...si atat...industrie zero...locuri de munca zero...platim ajutoare sociale la puturosi...construim pe spatiul verde ...invadam parcul Tabacarie cu blocuri...dar defilam...RUSINEEEE PRIMARULUI ...speram sa disapri definitiv dupa urmatoarele alegeri impreuna cu echipa de analfabeti !!!!
25
1
Subiectul mi se pare cam banal. Numai pe astia nu voiam sa ii vad azi cum beau cafea. Mai bine prezentati si voi evenimentele culturale din Constanta ca doar nu sunteti paparazzi. In parada se aflau si membri din Asociatia Culturala Tomis ce fac reenactment, evenimente culturale cu caracter istoric in Constanta. De ei nu ziceti nimic?
9
0
Ha ha ha , ce draq sarbatoriti , distrugerea Constantei ?A ajuns sa fie unul din cele mai urate orase din Romania din cauza hotilor care activeaza in primarie . In loc de parcuri avem blocuri , in loc de trotuare avem pamant , in loc de strazi avem gropi , in loc de turism avem tiganie !
26
2
Ce nu face patronul machedon de la crisma, ptr un bloc nou langa judecatorie, chiar si cinste hahahaha
24
3
La cum a citit prefectul cred ca este nepotul lui doamna Vasilica. Bai oamenii, asa ne trebuie. Suntel condusi de interesele personale ale unora. Traim intro societate unde nonvalorile sunt promovate de fosti comunisti reabilitati. Valorile adevarate nu au loc in peisaj. Ne vor prostii !
15
0
Industria e ZERO in Cta iar pe langa asta,tu continui sa-ti bati jog de noi....mi-e atat de sila de tine.
29
2
Un jeg asta este falalau.
26
3
rusinos ...
26
2
Doi mocangiii si parveniti, niste saraciii fomiste!!!!
35
2
Foarte frumos a vorbit dl primar de copii care au boicotat defilarea , ce mandru era el ca ia facut zero pe acei copii as vrea sa spun multe dar nu mai am cuvinte ,tu esti un zero pentru noi constantenii , nimic bun nu se intampla in cta .
33
7
Bueno ! Doar patronul face cinste in fiecare zi acolo HAHHAHA
24
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218