REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.4° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
26.4° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

După Faliboga, Liceul Callatis va fi condus de profesoara de română Angheluţă

După Faliboga, Liceul Callatis va fi condus de profesoara de română Angheluţă

Replica API 22 august 2012 | 00:00 649

A plecat consilierul lui Tusac, vine cumătra lui Radu

A plecat consilierul lui Tusac, vine cumătra lui Radu

Lucian Faliboga, fost consilier al ex-primarului PSD Claudiu Tusac a ajuns în conducerea Inspectoratului Judeţean Şcolar Constanţa. Înainte de această avansare în "grad", Faliboga a fost, pentru circa o lună de zile, director al Liceului Callatis din Mangalia. "Pentru mine, faptul că a fost consilierul lui Tusac nu reprezintă o carte de vizită. Ceea ce îl recomandă pe domnul Faliboga este activitatea sa în învăţământ. Am fost personal şi am vorbit cu colegii săi. Duceţi-vă să vedeţi cum arată Liceul Callatis, duceţi-vă şi vorbiţi cu părinţii elevilor, chiar şi de la Colegiul Economic, unde a fost înainte. Asta este cartea de vizită", declara, acum două zile, despre numirea lui Lucian Faliboga în conducerea ISJ, inspectorul general şcolar Răducu Popescu. Acum, ISJ Constanţa trebuie să desemneze un alt director al liceului mai-sus numit. Şi, cine credeţi că va fi acesta? Potrivit unor surse, Cristina Angheluţă, profesor de română, cu suficienţi ani de activitate în domeniu. Un profesor iubit de mangalioţi, din câte indică pagina acesteia de Facebook, unde deja primeşte şi felicitări pentru "aventura" în care urmează să se avânte - conducerea liceului. Fără nici o legătură cu aşteptata numire, mai menţionăm că, potrivit unor surse, Liliana Cristina Angheluţă ar fi verişoară cu soţia actualului primar al Mangaliei, Cristian Radu.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369