După scandalul Nordis Mamaia, un alt dezvoltator imobiliar din Constanța este sub lupa clienților!
După scandalul Nordis Mamaia, un alt dezvoltator imobiliar din Constanța este sub lupa clienților!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn ultimii ani, gigantul imobiliar Maurer Imobiliare a ajuns în centrul atenției nu doar prin proiectele sale de amploare, ci și prin scandalurile care i-au pătat imaginea. De la Constanța la Cluj, clienții se plâng de calitatea slabă a finisajelor, întârzieri de luni și chiar ani în predarea apartamentelor și de lipsa de transparență a dezvoltatorului. Maurer și-a câștigat renumele prin promisiuni de standarde înalte, însă realitatea din teren demonstrează contrariul. Clienții au raportat pereți vopsiți haotic, uși ciobite și montate neglijent, plinte care nu respectă normele de siguranță și comportamente revoltătoare ale muncitorilor. Pe lângă problemele de execuție, Maurer a fost implicat în dispute financiare care au amenințat stabilitatea companiei, inclusiv o cerere de insolvență la Constanța, respinsă de instanță. Într-un efort de a-și stabiliza poziția, dezvoltatorul a încercat să se asocieze cu fondul de investiții Revetas, însă tranzacția anunțată cu mare fast a rămas nerealizată, lăsând structura acționariatului neschimbată. Mai grav, clienții din Cluj și-au exprimat public frustrarea, menționând că au fost „duși cu zăhărelul” și amânați în mod repetat în ceea ce privește finalizarea lucrărilor, iar pe rețelele de socializare s-a creat chiar un grup dedicat semnalării neregulilor. Și la Constanța sunt probleme. În acest context de nemulțumiri și incertitudini, viitorul Maurer Imobiliare este pus sub semnul întrebării, iar reputația sa suferă, lăsând nelămurirea dacă acest „gigant” al imobiliarelor va reuși să-și recâștige încrederea pe o piață tot mai competitivă și să-și remedieze problemele.
Dezvoltatorul imobiliar Maurer, cunoscut pentru proiectele sale din marile orașe ale țării, inclusiv Constanța, Cluj și Sibiu, a devenit în ultimii ani subiectul unor numeroase reclamații. Atât cumpărătorii din Constanța, cât și cei din Cluj-Napoca au raportat probleme legate de calitatea lucrărilor și de întârzieri în finalizarea proiectelor. În contextul în care scandalul Nordis a deschis discuția despre piața imobiliară din România, și Maurer Imobiliare se află acum sub lupa clienților nemulțumiți.
Maurer Imobiliare Constanța SRL
Calitatea lucrărilor, în centrul nemulțumirilor
Proprietarii apartamentelor Maurer Panoramic din Cluj și cei din Constanța se confruntă cu aceleași probleme: finisaje de slabă calitate și întârzieri prelungite. Un grup de clienți din Cluj și-a exprimat nemulțumirile public, susținând că apartamentele cumpărate nu au fost predate la timp, iar lucrările sunt în continuare nefinalizate, deși termenul limită era stabilit pentru sfârșitul anului 2023. Comentariile clienților, postate pe grupul de Facebook „Maurer Panoramic proprietari”, evidențiază dezamăgirea acestora. Un proprietar a menționat: „Și eu îmi doresc să se termine odată lucrările, că mai sunt multe de făcut, și în interior, și la fațada, că pe nicio parte nu e gata.“
imagini dintr-un apartament al dezvoltatorului imobiliar Maurer
În Constanța, situația nu este diferită. Doi clienți de-ai grupului Maurer, care au dorit să rămână în anonimat, au declarat recent că au întâmpinat numeroase probleme cu finisajele din apartamente. Una dintre aceste persoane a menționat că în 2021 a semnat un contract de promisiune cu Maurer și ulterior, în 2023, a fost predat apartamentul și s-a făcut contractul de vânzare-cumpărare.
imagini dintr-un apartament al dezvoltatorului imobiliar Maurer
Acesta a cumpărat un apartament cu două camere, un loc de parcare și o boxă pentru o sumă exorbitantă și nu a vrut să preia apartamentul până nu s-au remediat problemele.
Când plătești bani grei pe un apartament, te-ai aștepta să primești apartamentul în condiții optime
Clientul a fost nemulțumit de finisajele de slabă calitate din apartamentul său. Acesta a menționat că multe locuințe au fost predate cu pereții vopsiți în mod haotic, inclusiv al său.
Alte probleme au fost cu ușile zgâriate de către muncitori. Proprietarul a specificat că la una dintre uși a observat nereguli și când credea că s-au rezolvat, a descoperit că n-a fost așa: „Colțul ușii de la sufragerie era ciobit, aproape lipsea cu totul. I-am rugat să ne schimbe ușa și ne-au asigurat că a fost schimbată. La o privire mai atentă am văzut că era doar chituită. Ulterior, după scandal, au schimbat-o cu totul“, ne-a spus clientul.
Mai mult decât atât, muncitorii au montat plintele lipindu-le doar de perete, nu și de parchet. Similar, tocul și rama ușii nu erau puse bine și existau multe spații goale între ele și perete.
Aflați acolo pentru rezolvarea problemelor și alte finisaje, muncitorii, fiind în pauză, au profitat de moment pentru a fuma și au folosit scurgerea de pe balcon drept scrumieră. Mai mult decât atât, multe dintre problemele cu finisajele, au fost cauzate de calitatea muncii acestora, a subcontractorilor Maurer.
O persoană dintr-un apartament din alt bloc aflat în complex, a declarat că s-a confruntat cu probleme și mai grave, în special cu ușile și geamurile de la balcon. Aceasta s-a plâns că, din cauza montării greșite a geamurilor, în apartament se simțea „ca și când ar fi bătut vântul”. Aceeași persoană s-a plâns și cu privire la montarea aerelor condiționate, despre care a spus că, din cauza lor, „curgea apa în casă”. Probleme sunt legate și de traseele de aer condiționat.
Ce spun reprezentanții Maurer!
Legat de aceste acuzații, Maurer a oferit și un punct de vedere. „Finisajele și calitatea construcțiilor... într-adevăr, în blocul B9 au existat sesizări cu privire la neconformități identificate, însă dorim să subliniem că majoritatea problemelor descrise au fost rezolvate în mod satisfăcător pentru clienții noștri. Ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele neplăceri cauzate în trecut și lucrăm constant la îmbunătățirea calității lucrărilor noastre. Infiltrațiile cauzate de tâmplăria PVC: Standardele de calitate în construcții au fost criteriul de selecție al furnizorilor. Din păcate, deși tâmplăria corespundea la nivel de documentație tehnică furnizată în procesul de ofertare și ulterior la livrare, s-a constatat ca aceasta avea în unele cazuri o deficiență ascunsă care a fost constatată doar în laboratorul de testare materiale. Aceste deficiențe la tâmplăria PVC, au dus la afectarea minoră a finisajele interioare. Am intervenit în toate situațiile sesizate, iar tâmplăria a fost înlocuită în toate situațiile care au fost semnalate, rămânând doar 2 cazuri în curs de rezolvare. Continuăm să acordăm suport clienților noștri până la remedierea completă a tuturor situațiilor. Produsele firmei respective nu au fost folosite și la alte blocuri“, transmite Maurer.
Cât despre problemele legate de traseele de aer condiționat, Maurer spune că „Lucrările de reparație a traseelor pentru aer condiționat au fost realizate în proporție de 90%. Restul intervențiilor vor fi finalizate în funcție de disponibilitatea locatarilor corelata cu programările subcontractorilor, cu scopul de a minimiza disconfortul locatarilor. Referitor la despăgubirile pentru întârzierile în predarea apartamentelor, dorim să subliniem că acestea au fost onorate conform clauzelor contractuale, agreate de ambele părți. În prezent, nu avem nicio restanță față de clienții noștri în această privință“.
Legat de calitatea muncii subcontractorilor, Maurer spune că „în trecut, au existat nemulțumiri legate de comportamentul și calitatea lucrărilor efectuate de unii subcontractori. Acolo unde s-au identificat lucrări sub standardele Maurer Imobiliare am luat măsuri ferme pentru a îmbunătăți standardele de lucru și pentru a ne asigura că astfel de situații nu se mai repetă. Monitorizăm cu atenție fiecare etapă a lucrărilor pentru a ne asigura că acestea respectă standardele de calitate pe care le promovăm. Firmele care au efectuat lucrări de calitate necorespunzătoare au fost înlocuite“.
Întârzieri și abureala „măritișului“ cu Revetas
În 2022, Maurer a anunțat o tranzacție de vânzare a grupului către fondul de investiții Revetas Capital, care ar fi urmat să devină acționar majoritar, în timp ce Maurer ar fi rămas în acționariat timp de cinci ani. Tranzacția a fost supusă analizei Consiliului Concurenței, care urma să evalueze impactul asupra competiției pe piața imobiliară. Cu toate acestea, după aproape doi ani de la anunț, niciun progres concret nu a fost înregistrat, iar Revetas nu a intrat efectiv în acționariatul Maurer. În schimb, structura acționariatului include firma Vladis Management SRL, administrată de Florin Bercaru, iar Simon Maurer și Petra Renata Dimbath dețin pachetul majoritar de acțiuni.
Cererea de faliment împotriva lui Maurer, la Constanța, respinsă
Între timp, dezvoltatorul și-a continuat proiectele, însă numeroasele probleme financiare au ridicat întrebări. În Constanța, Maurer Imobiliare a luptat împotriva unei cereri de insolvență depuse de SC Precious House SRL, un creditor din Sibiu. În ciuda dificultăților, Tribunalul Constanța a respins solicitarea de deschidere a procedurii de insolvență, oferind companiei un răgaz. Totuși, tensiunile financiare au rămas, iar în 2023 Maurer Imobiliare Constanța a raportat o cifră de afaceri de peste 17 milioane de lei, dar un profit modest de doar 460.825 lei – un rezultat surprinzător pentru un „gigant” al imobiliarelor.
imagini dintr-un apartament al dezvoltatorului imobiliar Maurer
Proiectul din Piața Abator și colaborarea cu Băgăcean
Maurer a fost implicat și în proiecte controversate în Cluj, precum cel din Piața Abator, unde a colaborat cu Vasile Marian Băgăcean, asociat și el într-un proiect imobiliar major. Această colaborare, începută în 2018, a implicat investiții de milioane de lei, dar a fost afectată de restructurările financiare ale partenerilor. În acest context, Maurer Imobiliare Cluj a rămas cu o cifră de afaceri de doar 17.919 lei și un profit de 208.718 lei, cifre mici pentru pretențiile unui dezvoltator de talie națională.
imagini dintr-un apartament al dezvoltatorului imobiliar Maurer
Cumpărătorii, „duși cu zăhărelul“ și lipsă de transparență?
Pe lângă problemele financiare, clienții au fost nemulțumiți de lipsa de transparență a dezvoltatorului. Mulți cumpărători susțin că au fost „duși cu zăhărelul“, primind termene nerealiste pentru predarea apartamentelor, care au fost amânate de mai multe ori. Clienții acuză dezvoltatorul că a tergiversat predarea imobilelor și că nu a oferit clarificări asupra stadiului lucrărilor, deși investițiile acestora erau blocate de ani de zile.
imagini dintr-un apartament din Constanța al dezvoltatorului imobiliar Maurer
Perspectivele viitoare și încrederea clienților
Deși Maurer a încercat să-și extindă influența în toată țara, scandalurile și nemulțumirile clienților subminează imaginea acestuia pe piața imobiliară. De la problemele legate de insolvență, la calitatea slabă a lucrărilor și comportamentul nesatisfăcător al muncitorilor subcontractați, Maurer Imobiliare se află la o răscruce. În lipsa unor măsuri concrete pentru îmbunătățirea calității construcțiilor și respectarea termenelor de livrare, încrederea clienților continuă să scadă, iar compania riscă să își piardă definitiv poziția în piață.
În lumina acestor evenimente, este clar că piața imobiliară din România are nevoie de o reglementare mai strictă și de o protecție sporită a clienților pentru a asigura standarde de calitate și transparență.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News