După scandaluri care păreau că nu se mai termină, Centrul pentru Tineret „Jean Constantin” va fi deschis în aproximativ o lună
După scandaluri care păreau că nu se mai termină, Centrul pentru Tineret „Jean Constantin” va fi deschis în aproximativ o lună
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn sfârșit! După nenumărate amânări și probleme, Centrul pentru Tineret ce-i poartă numele marelui actor constănțean, Jean Constantin, va fi deschis publicului. Ceea ce mai trebuie puse la punct sunt modificările survenite în legistația Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
În mai puțin de o lună, Centrul pentru tineret Jean Constanța va funcționa. “Se reface scenariul de incendiu și apoi îi vom da drumul. De când s-a făcut recepția și până astăzi, s-a modificat legislația la ISU după cazul Colectiv. Acum trebuie să facem modificări conform celor solicitate de către IGSU. Acesta este motivul. În aproximativ o lună îl vom deschide”, a precizat Claudiu Palaz, vicepreședintele CJC.
Amintim că deschiderea centrului trebuia să aibă loc încă de la sfârșitul anului 2015. Însă, impedimentele au condus la stabilirea mai multor date în anul 2016. "S-au rezolvat toate. Acum suntem pe ultima sută de metri. Se încep lucrările pentru aparatură, se vor monta aparatele și am înțeles că s-a rezolvat și problema cu mobilierul. La următoarea ședință de consiliul probabil se va anunța ceva.
Președintele a cerut ca ultimul termen să fie 15 septembrie. Acum va depinde de lucrări, dar cu siguranță nu vor mai dura mult", preciza, în luna august a anului 2016, Dan Cojocaru, managerul Centrului Multifuncțional pentru Tineret "Jean Constantin. Bineînțeles că acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că nici până la ora actuală centrul cultural nu funcționează!
Diana NEAȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News