REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

E.ON a investit în acest an peste 90 de milioane de euro în distribuţia de gaze şi electricitate din România

E.ON a investit în acest an peste 90 de milioane de euro în distribuţia de gaze şi electricitate din România

Replica API 14 decembrie 2019 | 00:00 344

Compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, a investit în acest an 428 milioane de lei (peste 90 milioane de euro) în principal pentru modernizarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a electricităţii, potrivit unui comunicat.

În sectorul gazelor au fost investite peste 202 milioane lei (43 milioane euro), sistemul de distribuţie fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de circa 320 km. Totodată, reţeaua a fost extinsă cu peste 110 km (în special branşamente pentru conectarea de noi clienţi).

Valoarea investiţiilor în energia electrică a fost de circa 225 milioane lei (47,6 milioane euro). Au fost realizate lucrări de modernizare în 61 de staţii de transformare, altele patru fiind integrate în SCADA (achiziţie de date şi control la distanţă). Reţeaua electrică a fost modernizată pe o lungime de peste 300 km, inclusiv prin montarea de echipamente telecomandate; au fost înlocuite 220 de posturi de transformare şi au fost integrate în SCADA 11 unităţi. Pentru îmbunătăţirea nivelului de tensiune au fost construiţi 24 km de noi reţele.

Delgaz Grid a obţinut o finanţare europeană pentru o investiţie de peste 31 milioane de lei în judeţul Vaslui. În cadrul proiectului vor fi modernizate staţiile de transformare Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu şi Murgeni (110/20kV) prin înlocuirea unor echipamente de înaltă şi medie tensiune. De asemenea, vor fi create condiţiile necesare pentru integrarea în SCADA a celor cinci staţii de transformare. Până acum au fost obţinute cofinanţări pentru 9 proiecte a căror valoare totală depăşeşte 170 milioane lei.

Un număr de 14 staţii de încărcare a autovehiculelor electrice, parte a proiectului NEXT - E, finanţat din fonduri europene, sunt deja operaţionale. Compania E.ON Energie România, parte a consorţiului care va dezvolta în România reţeaua de staţii, va instala încă o unitate de încărcare a autovehiculelor electrice la Târgu Mureş. Staţia va deveni funcţională la începutul anului viitor şi va marca finalizarea "autostrăzii electrice Iaşi - Tg. Mureş". Prin proiectul NEXT -E, în România vor fi instalate 40 de staţii rapide de încărcare a maşinilor electrice (19 de E.ON Energie România, iar 21 de MOL România).

După succesul proiectului pilot de la Frumuşeni, jud. Arad, lansat anul trecut, conceptul "smart village" se extinde în 25 de localităţi din Arad şi Timiş. Administraţiile publice locale vor beneficia de sisteme moderne de iluminat cu un consum redus de energie, de panouri fotovoltaice, staţii de încărcare a maşinilor electrice şi instalaţii de climatizare pentru imobile, în baza parteneriatelor încheiate cu E.ON Energie România.

Ecosistemul inteligent care integrează soluţiile inovatoare ale E.ON de eficientizare a consumului a fost lansat cu succes în acest an în România. Sunt soluţii menite să susţină progresul clienţilor direct din zona lor de confort. Astfel, soluţia de încălzire E.ON Life constă într-o centrală în condensare, acţionată prin intermediul unui termostat smart, de la distanţă şi care permite reducerea consumului cu până la 30%. La acestea se adaugă intervenţiile de urgenţă apărute la instalaţiile electrice sau termice. Aparatele de aer condiţionat de ultima generaţie, la pachet cu servicii tehnice post-montare, reprezintă soluţia E.ON Cool pentru zilele călduroase. E.ON Solar este soluţia care permite producerea energiei electrice din sursă solară, iar E.ON Drive este soluţia de încărcare a maşinilor electrice.

La Mediaş a fost deschis recent un centru de pregătire profesională a angajaţilor care se ocupă de mentenanţa sistemului de distribuţie gaze, un centru similar în domeniul electricităţii fiind funcţional la Suceava. Totodată, sunt dezvoltate programe dedicate tinerilor, în special celor care aleg învăţământul profesional. Compania are parteneriate cu 14 instituţii de învăţământ din ţară care pregătesc instalatori şi electricieni. Un astfel de parteneriat este cel încheiat cu Liceul Tehnologic "Constantin Brâncuşi" din Târgu Mureş unde 16 elevi vor deveni, peste trei ani, instalatori gaze. La finalizarea cursurilor aceştia vor putea deveni angajaţi ai Grupului E.ON.

În 2019, prin intermediul programelor START şi Graduate ON au fost angajaţi în companiile E.ON 70 de electricieni şi instalatori, ingineri şi economişti.

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a circa 15 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,1 milioane de clienţi.

De la intrarea pe piaţa din România grupul E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2 miliarde de euro. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614