REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Ecaterina Andronescu vrea să scurteze vacanţa elevilor

Ecaterina Andronescu vrea să scurteze vacanţa elevilor

Replica API 22 ianuarie 2019 | 00:00 122

Ecaterina Andronescu

Ecaterina Andronescu vrea să scurteze vacanţa de iarnă deoarece, potrivit ministrului Educaţiei, este prea lungă perioada de trei săptămâni în care elevii stau acasă, timp în care uită materia. Ministrul a spus că au fost discutate modificări la structura anului şcolar 2019-2020.

„Săptămâna trecută, am regândit structura anului şcolar. Este vorba despre structura anului şcolar 2019-2020. Şi cred că sunt modificări importante. Aş vrea să punem această discuţie, rezultatul ei în dezbatere publică, să vedem care sunt reacţiile. (...) De exemplu, foarte mulţi părinţi mi-au reproşat că au luat vacanţă copiii pe 21 decembrie, au avut vacanţă până în 15 ianuarie, o perioada îngrozitor de lungă, prea mult, după care mai au 3 săptămâni de vacanţă, se termină semestrul şi încep, mai au încă o vacanţă şi semestrul următor. După părerea mea, vacanţă această este mult prea lungă”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pentru realitatea.net.

Potrivit ministrului, una dintre propuneri ar fi ca după vacanţa de iarnă, de trei săptămâni, elevii să înceapă alt semestru.

„Trei săptămâni stă acasă, a uitat (elevul, n.r.), îl cheamă profesorul la şcoală încă trei săptămâni, îi încheie situaţia, copilul este încă nereconectat la programul de învăţământ după trei săptămâni de vacanţă. (...) Şi ne gândim să organizăm puţin diferit semestrele pentru clasele I-12. Să aducem examenele din vară ceva mai devreme, evaluarea de la clasa a VIII-a şi examenul de Bacalaureat, să aibă şi profesorii vacanţă, că noi tot le cerem, le cerem, dar trebuie să le dăm şi vacanţă.

Potrivit structurii anului şcolar 2018-2019, stabilit de Ministerul Educaţiei, semestrul I are 18 săptămâni, dispuse în perioada 10 septembrie 2018 - 1 februarie 2019.

Vacanţa de iarnă a început pe 22 decembrie şi s-a încheiat pe 13 ianuarie. După vacanţă, elevii vor merge la cursuri până în 1 februarie 2019, după care vor avea o nouă vacanţă intersemestrială (2 februarie - 10 februarie).

Mediafax

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
elevii termina primul semestru si inca nu au toate manualele idioato!!! Mergi FA prin scolile din tara in special in mediul rural neanuntata si ia-te cu mainele de peruca!!! Praf si pulbere ce sunteti !!!
1
0
Ministrei nu i se pare ca are o varsta prea lunga si rupta complet de realitatea din invatamant?Si de ce nu face structura anului scolar pe trimestre asa cum a fost altadata? Si se invata si sambata! Acum se plictisesc parintii de prezenta copiilor acasa mai mult in vacanta,ii vor mai repede la scoala, dar de ce nu spune ca tot parintii s-au plans si ca au prea multe teme pentru acasa copiii?! Iar cadrele didactice si-au ales profesia nu le-a impus-o nimeni. Si sunt surmenati de aia au timp si de meditatii sa mai ia niste bani neimpozitati.
4
2
Principala preocupare a elevilor este sa uite. Daca nu ar fi uitarea am avea absolventi pregatiti pentru esec in viata.
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218