REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

EDUCAŢIA, ÎNCOTRO? Încă o ŞCOALĂ din Constanţa, desfiinţată în 2018!

EDUCAŢIA, ÎNCOTRO? Încă o ŞCOALĂ din Constanţa, desfiinţată în 2018!

Replica API 24 ianuarie 2018 | 00:00 235

După ce săptămâna trecută conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța anunța intenția de a desființa Colegiul Tehnic „Vasile Pârvan” și de a-l comasa cu o altă structură din municipiul Constanța, săptămâna aceasta a debutat cu vestea desființării unei alte unități școlare din municipiu. Este vorba despre Școala nr. 2 Constanța, structură a Colegiului Național „Mihai Eminescu.

Școala funcționează într-un imobil situat la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân și Aristide Karatzali, în locul unde, în trecut, s-a aflat fosta Școală Grecească Constanța. Un imobilul cu un nivel, aflat într-o starea avansată de degradare, în care de ani buni nu s-au mai băgat bani pentru renovare.

Nici nu ar fi avut cum, ne explică prof. Stelian Marinescu, directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu”, în condițiile în care spațiul respectiv face obiectul unui litigiu în instanță, fiind solicitat spre retrocedare de Comunitatea Elenă „Elpis” Constanța. De altfel, pe ferestrele școlii sunt afișate mai multe anunțuri cu „Atenție, se desprind bucăți din zid!”.

„Ne-a fost foarte greu, pentru anul școlar în curs, să obținem avizele sanitare necesare, iar pentru anul școlar 2018 – 2019 nu le vom putea obține”, a precizat directorul colegiului.

Dar nu starea precară a clădirii este principalul motiv pentru care s-a solicitat desființarea unității școlare, ci reducerea drastică a efectivului de elevi. „În prezent, mai sunt patru clase, dintre care o clasa a VIII-a, care termină anul acesta și vor pleca la liceu. Sunt patru clase cu numărul minim de elevi. Nu mai este populație școlară în zonă.

După înființarea Cartierului Social „Henri Coandă” și mutarea multor din Peninsulă în cartierul respectiv, în zonă au mai rămas puține familii, puțini copii”, a afirmat prof. Stelian Marinescu. Concret, la ora actuală în Școala nr. 2 mai sunt: clasa a IV-a, cu 13 elevi, clasa a VI-a, cu 12 elevi, clasa a VII-a, cu 12 elevi și clasa a VIII-a, cu 11 elevi.

După desființare, profesorii cu normă întreagă din cadrul școlii vor fi preluați la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

Clădirea respectivă nu este monument istoric, fiind înălțată după 1950, pe locul fostei Școli Grecești, bombardată în 1944.

Desființarea Școlii nr. 2 a fost aprobată, luni, 22 ianuarie, în cadrul Comisiei de învățământ de la nivelul Consiliului Local Constanța.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Elevi nu sunt...din cauza conditiilor. Daca nu s-a investit in scoala , parintii prefera sa-si dea copii la alte scoli. Oare ce face comunitatea grecilor cu cladirea?
0
0
Articol educatia incotro? Daca NU sunt elevi si conditiil sunt INSALUBRE, pt ce sa fie alocati bani?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614